Se caută șef interimar la PG. Procurorii au 24 de ore, termen în care pot depune dosarele de participare

Se caută șef interimar la PG. Procurorii au 24 de ore, termen în care pot depune dosarele de participare

Procurorii au la dispoziție 24 de ore, termen în care pot candida pentru funcția de procuror general interimar. Mandatul va fi asigurat până la numirea unui șef al Procuraturii Generale cu drepturi depline. Anunțul a fost făcut de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) care constată vacanța funcției urmare a demisiei lui Ion Munteanu.

Irina Soltan

Pentru 28 mai, ora 15:00, a fost convocată o nouă ședință a CSP în cadrul căreia urmează să fie desemnat procurorul general interimar, urmare a examinării dosarelor depuse începând cu azi, 27 mai.

Potrivit legislației cu privire la Procuratură, șeful interimar al PG trebuie să fie numit din rândul procurorilor. Acesta trebuie să aibă diplomă de studii superioare, master în drept, să aibă reputație ireproșabilă și o experiență de 10 ani în domeniul dreptului. 

CSP menționează că desemnarea se va face în baza acelorași criterii de eligibilitate prevăzute pentru procurorul general titular.

CONTEXT. Amintim că Ion Munteanu a preluat funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție. La 27 mai, fostul procuror general a depus jurământul de învestire în funcție.

Aceasta după ce la 23 mai, președinta țării, Maia Sandu, a semnat decretul în acest sens. Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare.

În cadrul concursului desfășurat de CSM au fost acumulate următoarele punctaje:

  • Ludmila Bolocan – 50%
  • Ruslan Berzoi – 33%
  • Leonid Chirtoacă – 76%
  • Aliona Ciocanu – 49%
  • Ion Munteanu – 76,5%


Citește și: Între drept legal și riscuri instituționale: De ce șeful PG candidează la funcția de judecător a CSJ și ce urmări ar putea fi

Precizăm că potrivit modificărilor aduse la Legea cu Curtea Supremă de Justiție în 2023, accesul la funcțiile de judecător la CSJ a fost extins și altor profesii juridice, precum avocați, procurori, profesori universitari din domeniul dreptului.

Amintim că, după ce mai bine de un an a a ocupat funcția de procuror general interimar, din iunie 2024, Ion Munteanu este șef la Procuratura Generală.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.