Soroca: 17,5% dintre copiii romi sunt înscriși la școală. MEC inițiază discuții în comunitate

Soroca: 17,5% dintre copiii romi sunt înscriși la școală. MEC inițiază discuții în comunitate

În municipiul Soroca, 17,5% dintre copiii romi sunt înscriși la școală. Soluție, în contextul ratei scăzute de încadrare în sistemul de învățământ, ar fi organizarea unui sistem de mediere școală- copiii. Subiectul a fost discutat în cadrul unei întâlniri cu comunitatea locală, organizată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Redactia Agora

Soroca este una dintre regiunile cu cea mai scăzută rată de școlarizare a copiilor romi la nivel național, constată MEC. Doar 17,5% dintre copiii romi din municipiu, cu vârste între 7 - 16 ani, sunt înscriși în învățământul general. Rata înscrierii în grădinițe este și mai mică - de 11%. 

Discuțiile în comunitatea romilor din Soroca au scos la iveală provocările cu care se confruntă aceștia în accesarea educației, dar și necesitatea unei intervenții urgente și coordonate, menționează MEC. 

Printre soluțiile identificate se numără lansarea unui proiect-pilot de mediere educațională la nivel raional. Prin urmare, mediatorul educațional va avea misiunea de a facilita dialogul între școală, familie și autoritățile locale – un pas esențial pentru prevenirea abandonului școlar și creșterea incluziunii.

Mediatorul ar urma să fie selectat din rândul persoanelor cu pregătire pedagogică din comunitate și va avea rol de punte de legătură între școală, familie și autoritățile locale.

Evenimentul a fost organizat de MEC în parteneriat cu UNICEF Moldova și cu suportul financiar al Biroului pentru Populație, Refugiați și Migrație al Departamentului de Stat al SUA.

Autoare: Constanța Țurcan, stagiară AGORA

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.