CA a efectuat verificări la programele audiovizuale de știri de pe pagina web canal5.md și de pe profilul „Canal 5” de pe YouTube.
Rezultatele controlului au atestat că în cadrul programelor s-au difuzat subiecte în care a fost reflectată activitatea Blocului „Pobeda”, precum și cea a liderului acestuia, Ilan Șor. Numărul și caracterul pozitiv al materialelor analizate indică un interes vădit al serviciului „Canal 5” față de această formațiune politică și liderul ei.
Autor: Consiliul Audiovizualului
Tot CA menționează faptul că, la difuzarea conținutului editorial, elementele publicitare nu erau marcare corespunzător.
S-a atestat că materialele monitorizate au caracter de promovare, fapt care s-a manifestat prin: numărul și durata subiectelor dedicate evenimentelor organizate de către Blocul „Pobeda”, mesajelor și inițiativelor făcute publice de către Ilan Șor, utilizarea unor calificative subiective de către prezentatoare și voice-over, repetarea insistentă a faptului că evenimentele au fost organizate de către echipa lui Ilan Șor, exprimarea unor aprecieri entuziaste ale beneficiarilor, participanților la eveniment, inclusiv mesaje de recunoștință față de organizatori și sponsori.
Autor: Consiliul Audiovizualului
CA menționează că produsele jurnalistice trebuie să fie clar separate de cele realizate în scop publicitar, iar comunicările comerciale audiovizuale să fie clar identificabile și să se deosebească de conținutul editorial.
Astfel, se atestă prezența publicității politice pentru Ilan Șor și pentru Blocul „Pobeda”, care nu a fost delimitată și plasată corespunzător, și în acord cu prevederile CSMA.
Autor: CA
CONTEXT. Cel mai recent control efectuat în privința postului tv „Canal 5”, din martie 2024, a elucidat difuzarea emisiunile: „Descoperă ortodoxia”, „Hai să ne căsătorim”, „Astro-ghid”, „Moldova la pachet”, „În lumea surprizelor”, „PULS”, „Наши соседи”, „Герой нашего времени”, transmise anterior de Orhei TV și TV6, iar mai apoi de Orizont TV, ultimele posturi având licențele suspendate, pe motiv de afiliere cu anumite persoane fizice și juridice supuse sancțiunilor internaționale și care prezintă riscuri pentru spațiul informațional național.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.