Potrivit autorităților, podul a fost modernizat pentru a asigura un nivel sporit de siguranță și durabilitate, fiind echipat cu parapet pietonal și parapet de siguranță protejate împotriva coroziunii, rosturi de dilatație moderne, îmbrăcăminte rutieră din beton asfaltic în două straturi și un sistem dirijat de evacuare a apelor pluviale.
Lucrările fac parte dintr-un proiect mai amplu de modernizare a infrastructurii rutiere de pe centura municipiului Bălți, fiind desfășurate în două etape. Prima etapă a inclus reabilitarea pasajului peste calea ferată de la km 132,080, iar cea de-a doua va viza podul peste râul Răut, aflat la km 136,450.
Podurile, construite la începutul anilor 1970, au fost incluse în programul de reabilitare din cauza deteriorărilor structurale constatate în ultimii ani. Conform proiectului, lucrările sunt executate în conformitate cu standardele europene de siguranță, iar durata de viață estimată a noii structuri este de cel puțin 100 de ani.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.