De la începutul războiului în Ucraina, tot mai mulți ruși obțin cetățenia Ungariei

poză simbol

De la începutul războiului în Ucraina, tot mai mulți ruși obțin cetățenia Ungariei

Numărul cetățenilor ruși care au obținut cetățenia ungară s-a dublat în ultimii trei ani. Între timp, numărul ucrainenilor care au dobândit cetățenia Ungariei a scăzut, scrie ziarul Népszava, citat de HotNews.

Olga Scripnic

Potrivit sursei citate, aproximativ 2.000-4.000 de persoane primesc cetățenie ungară în fiecare an, iar majoritatea dintre acestea au cetățenie română sau slovacă drept primă cetățenie. Cu toate acestea, o schimbare a avut loc în 2023, când, în acest clasament, pe locul al treilea au ajuns să fie rușii.

În perioada 2022 și 2023, numărul rușilor care au dobândit cetățenia ungară a crescut, în timp ce numărul ucrainenilor a scăzut.

În anul curent, 138 de ruși au devenit cetățeni ungari, dublu față de nivelul de dinainte de război. Între timp, jumătate din numărul de persoane din Ucraina au primit cetățenie față de acum aproximativ zece ani.

Conform statisticilor, există și alte state membre ale UE în care rușii se află în top trei printre cei care dobândesc o a doua cetățenie – cum ar fi Cipru, Estonia, Letonia, Finlanda, Bulgaria, Republica Cehă, Grecia, Polonia și România. Cu excepția Letoniei, o diferență semnificativă este că şi numărul ucrainenilor din aceste țări a crescut semnificativ.

Ziarul a analizat și locurile în care ungurii au obținut cetățenie nouă. Astfel, în 2023, cel mai mare număr de persoane au dobândit cetățenia germană pe lângă cetățenia ungară, 2.105 persoane.

Al doilea cel mai mare număr de persoane, 531, a primit cetățenie în Suedia, iar al treilea cel mai mare număr – 383 de persoane – a fost înregistrat de Elveția, care, deși nu este un stat membru al UE, furnizează date pentru Eurostat. Pe lângă aceștia, alte sute au primit cetățenia în Austria, Belgia, Olanda și Norvegia.

CONTEXT. De la începutul războiului declanșat în Ucraina, în 2022, mulți cetățeni ucraineni au căutat refugiu într-un stat membru al Uniunii Europene. Astfel că populația UE, în perioada 2022 - 2024, a crescut de la 445 de milioane la 449 de milioane.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.