Intervenție de urgență la Orhei: Doi minori au fost salvați de la înec

Intervenție de urgență la Orhei: Doi minori au fost salvați de la înec

Doi minori au fost salvați de la înec în prima zi de vară. Copiii au intrat în iazul orășenesc din Orhei, fără a fi supravegheați de adulți, transmite IGSU.


Constanța Țurcan

Primul incident s-a produs în jurul amiezii, de 1 iunie, când o adolescentă de 15 ani a fost observată de salvatori în timp ce dădea semne de înec, la aproximativ 10 metri de mal. Un salvator voluntar a intervenit prompt, reușind să o aducă la țărm, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. 

La scurt timp, un al doilea caz similar a pus în alertă echipele de intervenție: un băiat de 12 ani, aflat și el fără supraveghere, a dat semne că se îneacă. Acesta a fost salvat la timp de angajații stației de salvare, care l-au scos conștient, dar în stare de șoc. Medicii prezenți la fața locului au intervenit imediat. În prezent starea ambilor copii este stabilă.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) reamintește maturilor importanța supravegherii atente a copiilor, mai ales în apropierea apelor. 

CONTEXT. Potrivit datelor oficiale, de la începutul anului 2025, 20 de persoane, dintre care patru minori, și-au pierdut viața în bazinele acvatice din Republica Moldova.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.