Înregistrarea pentru votul prin corespondență la alegerile parlamentare a început

poză simbol

sursa: CEC

Înregistrarea pentru votul prin corespondență la alegerile parlamentare a început

Cetățenii cu drept de vot ai R. Moldova se pot înregistra pentru a vota prin corespondență la alegerile parlamentare din septembrie. Este vorba despre alegătorii care se vor afla în SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Japonia, Coreea, Australia și Noua Zeelandă în perioada votării, comunică Comisia Electoral Centrală (CEC).

Olga Scripnic

Înregistrarea pentru votul prin corespondență a început pe 3 iunie și se va încheia în 14 august. Aceasta poate fi făcută prin intermediul paginii web oficiale http://alegator.md , administrată de către Comisia Electorală Centrală, ori pe linkul direct https://inregistrare.cec.md.

Alegătorul care dorește să se înregistreze pentru votul prin corespondență trebuie să completeze un formular online, în care să menționeze: adresa poştală completă la care solicită să fie trimis prin poștă plicul cu materiale pentru votare; datele de contact – adresa de e-mail şi numărul de telefon; fotografia cu faţa sa efectuată simultan cu actul de identitate care confirmă dreptul de vot: paşaportul R. Moldova (inclusiv cu termen de valabilitate expirat), buletinul sau cartea de identitate.

Înregistrarea prealabilă este o procedură obligatorie prin care alegătorul îşi exprimă intenția de a vota în străinătate cu utilizarea serviciilor poștale/de curierat. Scopul procedurii este de a stabili numărul de alegători care optează pentru această metodă alternativă de vot și de a întocmi listele electorale pentru votul prin corespondență.

Autor: Comisia Electoral Centrală

CEC menționează că înregistrările anterioare pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din anul 2024 nu mai sunt valabile.

Pentru a putea vota prin corespondență la alegerile parlamentare din 28 septembrie, alegătorul trebuie să se înregistreze din nou.

Vezi și: Votul prin corespondență: Cine poate să-și exercite dreptul „de la distanță” și care sunt etapele procedurii (GRAFIC)

CONTEXT.  Votul prin corespondență a fost implementat, pentru prima dată, parțial, la alegerile prezidențiale, dar și la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024.

La acele scrutine, circa 1.344 de moldoveni care sunt în străinătate au votat prin corespondență.

Acesta a fost aplicabil cetățenilor Republicii Moldova, cu drept de vot, care se află în Statele Unite ale Americii, Canada, Norvegia, Suediei, Islanda sau Finlanda. La scrutinul parlamentar care urmează lista acestor țări a fost extinsă și a ajuns la zece.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.