Colegiul, construit cu sprijinul Agenției Turce de Cooperare și Coordonare (TIKA), va pregăti specialiști în tehnologia informației, precum și în tehnologiile electrice și electronice. Până în prezent, partea turcă a asigurat construcția clădirii Colegiului și urmează să investească în dotarea instituției cu mobilier, echipamente, laboratoare și în construcția unui cămin.
Potrivit Ludmilei Pavlov, secretar general adjunct al Ministerului Educației și Cercetării, deși inițial se preconiza deschiderea instituției în septembrie 2025, Colegiul va deveni funcțional începând cu anul de studii 2026–2027.
Intențiile au fost ca să operaționalizăm acest colegiu începând cu anul academic 2025-2026. Însă, există o serie de aspecte logistice care trebuie să fie realizate și de partea turcă, inclusiv ratificarea acestui protocol de către autoritățile turce. Respectiv, cel mai probabil, acest colegiu va deveni funcțional începând cu anul academic 2026-2027.
Autor: Ludmila Pavlov, secretar general adjunct, Ministerul Educației și Cercetării
Viitorul Colegiu va avea statutul de instituție publică de învățământ profesional tehnic, aflată în subordinea Ministerului Educației și Cercetării. Acesta își va desfășura activitatea în conformitate cu legislația națională și va beneficia de aceleași drepturi și împuterniciri ca orice altă instituție similară din Republica Moldova.
Totodată, Ministerul Educației și Cercetării va asigura funcționarea Colegiului și va aloca anual, prin Comanda de Stat, aproximativ 60 de locuri bugetare pentru admitere. Costul mediu pentru instruirea unui elev este estimat la circa 30.000 de lei pe an.
Instituția va fi condusă de un director, numit în conformitate cu legislația Republicii Moldova. Totodată, un co-director al colegiului va fi desemnat de partea turcă.
CONTEXT: Anterior, Protocolul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în domeniul învățământului profesional tehnic, semnat la 6 mai 2025, la Chișinău și Ankara, a fost aprobat de Cabinetul de miniștri.
O altă instituție modernizată cu sprijinul Guvernului Turc a fost Liceul Teoretic moldo-turc „S. Demirel” din Congaz.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.