Raioanele Drochia și Rîșcani, în carantină: 16 cadavre de porci infectați cu pestă porcină aruncate într-un lan de grâu

Foto: ANSA

Raioanele Drochia și Rîșcani, în carantină: 16 cadavre de porci infectați cu pestă porcină aruncate într-un lan de grâu

Zeci de porci morți au fost găsiți în stare avansată de putrefacție într-un lan de grâu în raionul Drochia.Cadavrele erau infectate cu pestă porcină africană, informează Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). În consecință, două raioane au fost plasate în carantină. 

Redactia Agora

Focarul de pestă porcină la porcii domestici a fost depistat în apropierea localităților Ochiul Alb și Nicoreni, din raionul Drochia. Sesizarea despre caz a venit de la un administrator de terenuri agricole care a semnalat prezența unor cadavre de porci într-un lan de grâu. 

Specialiștii Subdiviziunii teritoriale pentru siguranța alimentelor Drochia au găsit la fața locului 16 cadavre de porci domestici, în stare de putrefacție. Fiecare animal cântărea peste 200 kg. 

...

ANSA

Cadavrele au fost aruncate iresponsabil pe terenul agricol prezentând un mare risc pentru sănătatea publică, scrie Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Drept măsură imediată, cadavrele au fost eliminate și urmează să fie inhumate. În consecința celor întâmplate, au fost plasate în carantină în întregime raioane Drochia și Rîșcani, fiind interzisă comercializarea porcilor vii și carnea acestora.

CONTEXT. De la începutul anului, în Republica Moldova au fost confirmate 36 de focare de PPA, dintre care 12 doar în raionul Drochia. Au fost depistate și 25 de cadavre de mistreți infectați, confirmând o circulație activă a virusului în mediul sălbatic.

Autoare: Natalia Cornos, stagiară AGORA

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.