UPDATE. Reprezentanții Ministerului de Externe au comunicat pentru AGORA că nu comentează acuzațiile aduse de PSRM.
Știre inițială. La 1 iulie, reprezentanții PSRM au organizat o acțiune de protest în fața MAE, prin care au cerut „reîntoarcerea ministerului în cadrul serviciului public”.
În cadrul unui discurs, președintele PSRM, Igor Dodon, a criticat „dezechilibrul numărului de secții de votare” din străinătate și a susținut că MAE ar pregăti noi „falsificări” pentru alegerile parlamentare din această toamnă.
Fără MAE, Maia Sandu nu câștiga alegerile prezidențiale. Ei se pregătesc să facă același lucru și la parlamentare. Noi, socialiștii, vom face totul pentru a ne asigura că vor fi reprezentanți ai opoziției la fiecare secție de votare din străinătate, iar dacă există falsificare, nu vom recunoaște alegerile.
Autor: Igor Dodon, președinte PSRM
De asemenea, Dodon a condamnat desfășurarea Summitului Moldova – Uniunea Europeană la Chișinău, calificându-l drept „interferență în politica internă”.
La protest, oamenii au venit cu pancarte cu texte precum „Noi decidem, nu străinii”, „Străinul nu va fi stăpânul” și „Suveranitate, nu vasalitate”.
CONTEXT. La 23 iunie, socialiștii au adunat câteva zeci de manifestanți în fața Parlamentului, de Ziua Suveranității. Alături de liderul PSRM, Igor Dodon, pe scările Legislativului au venit și alți lideri ai partidelor de opoziție - Irina Vlah, Vasile Tarlev. De la microfon, aceștia au lansat și mesaje electorale. „Suveranitatea țării e în pericol”, a declarat Igor Dodon.
AGORA amintește că alegerile parlamentare vor avea lor pe data de 28 septembrie 2025. Decizia în acest sens a fost luată de Legislativ la 17 aprilie.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.