Partidul Liberal va participa la alegerile parlamentare: „Este absolut necesar pentru noi, membrii PL”

sursa foto: Partidul Liberal/Facebook

Partidul Liberal va participa la alegerile parlamentare: „Este absolut necesar pentru noi, membrii PL”

Partidul Liberal (PL) va participa la alegerile parlamentare din toamna acestui an. Decizia a fost luată în cadrul consiliul republican al PL, pe 29 iunie.

Olga Scripnic

Participarea la alegerile din această toamnă este absolut necesară pentru noi, membrii PL, din mai multe considerente.

În primul rând, pentru a oferi posibilitatea alegătorilor să voteze un partid care de-a lungul anilor și-a dovedit corectitudinea și devotamentul față de cetățeni prin acțiuni concrete, pentru că suntem un partid cu istorie, care prin muncă consecventă a pus capăt erei comuniste și a promis cetățenilor „Schimbarea până la capăt!”. Asta ne face să mergem în alegeri. 

Autor: Partidul Liberal, comunicat

Consiliul PL a adoptat și un apel către cetățenii R. Moldova, prin care îi îndeamnă să „lupte” împreună pentru „pentru cauza românească și europeană”.

În același timp, PL califică decizia de a da votul pentru partidele unioniste și pro-UE ca fiind „una corectă” și cere susținerea alegătorilor pentru scrutinul din toamna acestui an.

Cauza PL a fost și rămâne libertatea și bunăstarea cetățenilor, integrarea în UE și Unirea cu Țara noastră, România. 

Dar ca să atingem acest obiectiv, trebuie să luptăm până la capăt, pentru că viața însăși este o luptă, chiar dacă uneori ne este greu și suntem nemulțumiți de unele lucruri. Iar lupta decisivă, hotărâtoare pentru noi toți, după cum știți, se va da și la toamnă, la alegerile parlamentare din 28 septembrie, când se va da o bătălie pe viață și pe moarte cu Kremlinul și partidele pro-ruse de la noi. 

Autor: Partidul Liberal, comunicat

CONTEXT.  Alegerile parlamentare vor avea lor pe data de 28 septembrie 2025. Decizia în acest sens a fost luată de Legislativ la 17 aprilie.

Perioada electorală va începe la 14 iulie, iar campania electorală - pe 29 august. 

Depunerea documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat se va desfășura în perioada 20 iulie – 19 august inclusiv. 

Citește și: Calendarul alegerilor parlamentare, aprobat de CEC

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.