Focare „sporadice” de lăcuste, înregistrate în sudul țării. Recomandările ANSA

sursa foto: ANSA

Focare „sporadice” de lăcuste, înregistrate în sudul țării. Recomandările ANSA

Focare „sporadice” de lăcuste au fost înregistrate în sudul țării, în localitatea Copceac. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) recomandă monitorizarea regulată, utilizarea de bariere, capcane și a tratamentului chimic pentru combaterea acestor dăunători.

Olga Scripnic

Mai multe focare de lăcuste au fost depistate de deținătorii de terenuri din sudul țării.

Potrivit legislației R. Moldova, responsabili de măsuri fitosanitare de protejare și prevenire a invaziei de insecte sunt operatorii agricoli sau deținătorii de terenuri și APL-urile regionale.

Pentru combaterea acestor dăunători, ANSA recomandă monitorizarea regulată a terenurilor agricole.

Examinări de toamnă pentru prezența și starea pontelor de ouă;

Vizite de control de primăvară cu analiza umidității și temperaturii solului; 

Inspecții pe teren în zonele în care larvele eclozează în masă;

Monitorizarea adulților în perioadele lor de activitate maximă.

Autor: ANSA

În același timp, specialiștii ANSA recomandă folosirea de plase peste straturi sau huse de protecție pentru a proteja plantele, crearea de zone de capcană, de exemplu, plantarea de plante atractive pentru lăcuste în jurul perimetrului amplasamentului și instalarea capcanelor cu feromoni pentru a atrage și distruge insectele.

O altă recomandare este utilizarea insecticidelor, în special în cazul invaziei masive de larve, aplicarea tratamentelor cu insecticide înregistrate și publicate în Registrul de Stat al produselor de uz fitosanitar și al fertilizanților, premise pentru utilizare în R. Moldova.

Curățare mecanică, săparea solului și arderea (în anumite cazuri). Atenție la zonele sensibile, cum ar fi pășunile nou însămânțate, pășunile cu iarbă scurtă și culturile care rămân verzi mai mult timp (de exemplu, lucernă)!

ANSA monitorizează situația în teren și va întreprinde toate măsurile pentru a stopa extinderea lăcustelor și asupra altor sectoare. Solicităm  agricultorilor să supravegheze terenurile cultivate.

Autor: ANSA

CONTEXT. În vara anului 2024, în localitățile învecinate Cairaclia, raionul Taraclia (pe o suprafață de circa 600 de hectare) și Copceac, raionul Ceadîr-Lunga, UTA Găgăuzia (pe o suprafață de circa 650 de hectare), au fost depistate două focare de lăcuste pe suprafețele de pășune, plante acvatice și fâșii forestiere.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.