Turcia închide piețele în care se vând animale: Crește numărul cazurilor de infecție cu febră aftoasă

Turcia închide piețele în care se vând animale: Crește numărul cazurilor de infecție cu febră aftoasă

Ministerul Agriculturii și Silviculturii din Turcia a solicitat închiderea imediată a tuturor piețelor de animale la nivel național. Se întâmplă din cauza creșterii numărului de cazuri de febră aftoasă. Situația s-a acutizat în urma circulației în țară a animalelor în timpul sărbătorilor de Eid al-Adha, scrie Turkiye Today.

Redactia Agora

Direcția Generală pentru Alimentație și Control a emis o directivă urgentă către direcțiile agricole și silvice din toate cele 81 de provincii, invocând răspândirea rapidă a bolii care este extrem de contagioasă.

Potrivit declarației Ministerului Agriculturii, autoritățile au implementat mai multe măsuri de limitare în zonele afectate. Regiunile unde au fost depistate cazuri de boală au fost plasate în carantină. În prezent, este în desfășurare colectarea probelor de la animalele infectate. 

Ordinul de închidere se aplică tuturor locurilor de comercializare a animalelor, inclusiv piețele de animale, schimburile de animale, centrele de comercializare și vânzare a animalelor.

Autoare: Valeria Mogîldea, stagiară AGORA

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.