Din imagini se vede cum unul dintre protestatari l-a lovit pe cameraman cu un steag. Violențele au continuat cu îmbrânceli din partea mai multor femei adunate la aceiași manifestație.
Un bărbat martor la cele întâmplat a intervenit strigând „poliția!”. Atacul a fost oprit de un carabinier.
AGORA menționează că, inclusiv la ședința din 1 iulie, mai mulți jurnaliști s-au plâns de comportament agresiv din partea protestatarilor și a organizatorilor. Aceștia au sesizat un șir de intimidări.
În context, Avocatul Poporului, Ceslav Panico, atenționează despre escaladarea îngrijorătoare a cazurilor de intimidare, hărțuire și amenințări la adresa jurnaliștilor și altor actori media.
Ombudsmanul atrage atenția că astfel de comportamente, mai ales venite din partea persoanelor publice, afectează grav libertatea de exprimare și pot duce la autocenzură.
Panico condamnă orice presiune asupra presei și face apel la autorități să investigheze cu seriozitate cazurile de amenințare și hărțuire, iar cei vinovați să fie trași la răspundere. Totodată, solicită tuturor actorilor publici să respecte independența mass-mediei și să contribuie la protejarea drepturilor jurnaliștilor.
AGORA a solicitat reacția poliției.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.