Încă două persoane, reținute în dosarul fostului președinte al r. Criuleni: Șoferul acestuia și ex-vicepreședintele raionului

Încă două persoane, reținute în dosarul fostului președinte al r. Criuleni: Șoferul acestuia și ex-vicepreședintele raionului
Foto: bizlaw.md


Fostul vicepreședinte al raionului Criuleni și șoferul ex-președintelui de raion au fost reținuți de ofițerii și procurorii anticorupție, anunță serviciul de presă al Centrului Național Anticorupție. Aceștia sunt bănuiți că ar fi beneficiat de mijloace financiare din fondurile europene, acționând în complicitate cu alți agenți publici din cadrul Consiliului Raional Criuleni.

Bănuiții ar fi estorcat și primit bani în proporții deosebit de mari pentru a nu bloca activitatea a două proiecte investiționale europene și pentru a determina Consiliul să transfere 10% din finanțare în conturile acestora.

Bănuiții au fost reținuți pentru 72 de ore, iar în privința lor urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.

Amintim că, încă două persoane au fost reținute săptămâna trecută, fiind bănuite de pretinderea a aproximativ 1 700 000 de lei de la câţiva agenţi economici, implicaţi în executarea unor proiecte europene. Este vorba de fostul președinte al raionul Criuleni și un manager de proiect.

 

Potrivit materialelor examinate, s-a constatat că, în 2012, Consiliul Raional Criuleni a semnat cu Asociaţia pentru Studii Sociale Aplicate "ASSTREIA" un Memorandum de colaborare pentru atragerea de investiţii în vederea dezvoltării durabile a localităţilor din raion.

Un an mai târziu, semnatarii au reuşit obţinerea a două contracte de grant, în valoare de peste 2 000 000 de euro, pentru proiectul "CBCRuR Waste", Consiliul Raional Criuleni având calitatea de lider al partenerilor din România şi Ucraina, şi "CRING", proiect în care CR Criuleni a beneficiat de fonduri europene.

După lansarea proiectelor, bănuiții ar fi şantajat membrii Asociaţiei pentru a-i determina să contribuie financiar la unele proiecte personale. Aceştia ar fi creat impedimente firmelor, implicate în executarea proiectelor, stopând procesul de eliberare a autorizaţiei pentru construcţia gropii de gunoi din satul Hruşova, din Criuleni; refuzând alocarea cofinanţării obligatorii din sursele bugetului raional, impusă de donator, prin ameninţarea că nu va crea întreprinderea de salubritate; că nu va aloca sursele necesare ce asigură durabilitatea proiectului etc.

Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru corupere pasivă. Totodată, mai multe percheziții au fost efectuate în vederea fortificării probatoriului.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Muniții și trotil, la Căușeni. Un bărbat vindea substanțe explozive pe internet

Muniții și trotil, la Căușeni. Un bărbat vindea substanțe explozive pe internet

Protest împotriva rezultatelor alegerilor parlamentare din Rusia, la apelul Partidului Comunist

Protest împotriva rezultatelor alegerilor parlamentare din Rusia, la apelul Partidului Comunist

647 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. Șapte sunt de import

647 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. Șapte sunt de import

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Directorul adjunct al ANP, învinuit de „păstrarea ilegală a munițiilor” și „păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor” a fost achitat
  • 2
    Un lider taliban spune că execuțiile și mutilările vor reveni „dar poate nu în public”: „Sunt necesare pentru siguranța cetățenilor”
  • 3
    Cum a schimbat Angela Merkel Europa în cei 16 ani în care a condus Germania
  • 4
    Italia recunoaște certificatele de vaccinare emise în R. Moldova. Ce informații trebuie să conțină documentul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.