Azi este ultima zi în care doritorii de a ocupa cele patru funcții de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din partea profesorilor titulari de drept, pot depune actele la Comisia juridice, numiri și imunități. Până la acest moment au fost recepționate șapte cereri. Urmează cinci zile în care societatea civilă va putea analiza și se va putea expune pe marginea CV-urilor și declarațiilor pe avere a candidaților.
„Până la finele zile, ora 17:00 așteptăm să se prezinte la Comiasie doritorii pentru a candida la funcții, cu pachetul de documente necersare. Mâine comisia va publica lista persoanelor ce au depus documentele, CV-urile, scrisorile de motivare, proiectele cu viziunile personale și declarațiile de avere pe site-ul Parlamentului”, a menționat președintele Comisiei juridice, Vasile Bolea.
După ce va fi publicată lista, vor urma cinci zile în care oamenii vor putea vedea actele candidaților. „Așteptăm reacțiile societății civiel și a presei, negative sau pozitive. Nu admitem reacții anonime. Oricine poate să se expună cu informații despre candidați”, a menționat Bolea.
După cele cinci zile, Comisia va avea la dispoziție trei zile în care va examina dosarele și reacțiile societăți. Apoi se va expune pentru a fi organizat concursul pentru funcțiile CSM.
Amintim că potrivit proiectului de lege cu privire la CSM, cinci membri ai CSM din rândul profesorilor de drept titulari vor fi numiţi de Parlament, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, în baza propunerilor Comisiei juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului. Respectiv, Comisia juridică, numiri şi imunităţi trebuie să organizeze un concurs public până la expirarea mandatului membrilor desemnaţi sau în decurs de 30 de zile de la apariţia funcţiei vacante.
Alți șapte membri din rândul judecătorilor, inclusiv, şapte membri supleanţi, vor fi aleşi prin vot secret de către Adunarea Generală a Judecătorilor, după cum urmează - patru din judecătorii, doi din curţile de apel şi unul din Curtea Supremă de Justiţie.
Vezi și aceste știri

Ministrul Justiției susține că votul politic pentru selectarea membrilor CSM este inevitabil

Candidații care vor să fie membri CSM din rândul profesorilor de drept titulari vor prezenta declarațiile de avere
