Olga Surugiu a ales cariera în IT: „În viitor toate joburile vor avea legătură cu domeniul tehnologiilor”

Olga Surugiu a ales cariera în IT: „În viitor toate joburile vor avea legătură cu domeniul tehnologiilor”


Datorită dezvoltării rapide a noilor tehnologii, IT-ul este unul dintre cele mai atractive domenii din lume. Întrucât o afacere modernă se bazează în mare parte pe utilizarea computerelor, programelor și soluțiilor tehnologice inovatoare, specialiștii în IT sunt la mare căutare pe piața muncii. Vezi mai jos un interviu cu Olga Surugiu, director de operațiuni internaționale la o mare companie de telefonie mobilă de la noi.

 

Profesioniștii dispun și de numeroase beneficii: sunt bine plătiți, lucrează de oriunde din lume, pot dezvolta rapid competențele necesare prin instruire individuală și pot avansa în scurt timp grație cunoștințelor și abilităților pe care le posedă. În cadrul Campaniei de promovare a Carierei IT te invităm să cunoști istoriile celor care au reușit să devină nume sonore ale acestei industrii și să afli de la ei care sunt pașii pe care poți să îi întreprinzi pentru a construi o carieră reușită.

Olga Surugiu este Director Operațiuni Internaționale la Orange Systems, hub-ul IT al cunoscutului operator de telefonie mobilă Orange Moldova. Ea deține această funcție de mai bine de trei ani și coordonează sute de experți care dezvoltă soluții și produse IT pentru clienți din Europa. Consideră că domeniul IT a descoperit-o pe ea și a cucerit-o imediat prin „dezvoltarea gândirii critice și a dinamismului”. A absolvit școala de ingineri ISA Lille și Universitatea de Economie și Business din Viena, iar primul contact cu domeniul l-a avut acum 10 ani, când a trebuit să implementeze o soluție IT pentru echipa pe care o conducea la momentul respectiv.

Cum să devii profesionist în IT?

Deși în societate încă persistă stereotipurile de gen și IT-ul este asociat în mare parte cu o activitate pentru bărbați, Olga Surugiu depășește preconcepțiile și conduce o echipă majoritar masculină.

„Cred că fiecare angajat  își are locul și menirea lui într-o echipă. De aceea îi invit pe toți să muncească cu dedicație și pasiune, nu neapărat mult, dar să lucreze cu mintea deschisă. Și cât timp le place ceea ce fac, vor avea rezultate frumoase.”

Olga este convinsă că în acest domeniu trebuie să gândești non-stop, să anticipezi riscuri, să comunici foarte mult și să soluționezi probleme. Totodată, o persoană care își dorește o carieră în IT trebuie să corespundă mai multor criterii, care să-i faciliteze parcursul. „Trebuie să fie o persoană curioasă, căreia îi place schimbarea, pentru că dinamica pieței și a industriei IT este în continuă transformare. Este căutată o persoană autodidactă, care învață foarte mult și în afara perimetrului activității sale, o persoană care adoră să soluționeze probleme, de fapt”, menționează Olga.

De ce să alegi cariera IT?

Olga  consideră că cei care încă nu știu dacă sectorul TIC este pentru ei trebuie să se documenteze, să fie deschiși și să absoarbă totul din jurul lor, pentru că este un domeniu în vogă. Așa îl recomandă și motto-ul Tech Women Ambassadors – un program menit să încurajeze femeile care vor să îmbrățișeze o carieră în IT.

„Mai mult decât atât, din punct de vedere practic, eu cred că în viitor toate funcțiile vor avea legătură cu domeniul tehnologiilor informaționale. Asta înseamnă că fiecare trebuie să se adapteze la noutatea pe care o presupune și să încerce să anticipeze schimbările de pe piață. Joburile din contabilitate, finanțe, management – toată lumea are nevoie de IT și e mai bine să intrăm pro-activ în această industrie, decât să fim lăsați într-o parte”, conchide Olga Surugiu. 

Reportajul a fost realizat în cadrul Campaniei de promovare a Carierei IT, implementată de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) cu susținerea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și a Suediei în cadrul Proiectului ”Tekwill” și cu sprijinul UN Women (Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor) în cadrul Proiectului „Abilitarea femeilor în domeniul tehnologiilor”

Campania de promovare a Carierei IT, desfășurată de ATIC începând cu anul 2012, își propune să comunice tinerilor care sunt oportunitățile și avantajele pe care le generează activitatea în domeniul IT. Campania încurajează tinerii să afle mai multe informații despre profesiile și oportunitățile din domeniul IT, demontând stereotipurile existente și promovând istoriile unor profesioniști care inspiră.

În același timp, campania se axează pe ideea că la temelia succesului și a performanței stau munca, atitudinea conștiincioasă, dedicația și dorința de a te dezvolta încontinuu. Istoriile de succes insistă pe setarea corectă a motivațiilor: decizia de a opta pentru o carieră în IT trebuie să fie una responsabilă, bazată pe avantajele, dar și pe rigorile acestui domeniu.

 

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
950 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. 10 persoane au decedat

950 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. 10 persoane au decedat

Șeful Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocaru a fost suspendat din funcție

Șeful Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocaru a fost suspendat din funcție

Pfizer/BioNTech anunță că vaccinul său împotriva COVID-19 este sigur pentru a fi administrat copiilor cu vârste de 5 – 11 ani

Pfizer/BioNTech anunță că vaccinul său împotriva COVID-19 este sigur pentru a fi administrat copiilor cu vârste de 5 – 11 ani

Advertoriale
Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Scandal într-un troleibuz din capitală: Un tânăr a fost dat afară după ce a refuzat să-și pună masca de protecție (VIDEO)
  • 2
    Atacatorul de la Universitatea din Perm, ucis de polițiști, după ce a opus rezistență
  • 3
    Ceban susține că ar fi urmărit: „Nu vă chinuiți să aflați unde sunt intrările în Primărie și în cabinet. Vă invit, welcome”
  • 4
    Fostul deputat PDM Vladimir Andronachi a fost pus sub învinuire în dosarul „furtului miliardului”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.