Ambii părinți ce cresc cel puțin patru copii ar urma să beneficieze de asigurare medicală obligatorie

Ambii părinți ce cresc cel puțin patru copii ar urma să beneficieze de asigurare medicală obligatorie
SURSA: deschide.md

Ambii părinți, inclusiv cei adoptivi, ar urma să beneficieze de asigurare medicală obligatorie, dacă au la întreținere și educare cel puțin patru copii. Prevederile sunt incluse într-un proiecte de lege ce prevede modificări cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală.

De asigurare medicală obligatorie va beneficia părintele, inclusiv adoptiv, care exercită în mod efectiv creșterea și educarea a patru și mai mulți copii, pentru perioada în care cel puțin un copil are vârsta de până la 18 ani. Documentele ce confirmă datele, vor fi eliberate de către structurile teritoriale de asistență socială.

Proiectul de lege pentru modificarea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală a fost votat  în primă lectură, în cadrul ședinței din 19 februarie, a Comisiei protecție socială, sănătate și familie, iar Comisia administrație publică i-a dat aviz pozitiv.

De notat că anterior Curtea Constituțională a aprobat o Hotărâre prin care a remarcat faptul că un tată poate să se implice în creșterea copiilor săi atât în plan economic, cât și pe plan efectiv, în același mod ca o mamă, în acest sens fiind stabilită existența unui tratament diferențiat privind dreptul de asigurare obligatorie a asistenței medicale din contul statului. 

Astfel, proiectul de lege vine, inclusiv, să racordeze aceasta la prevederile constituționale.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Cu cât ar putea crește tariful la energia electrică? ANRE a publicat proiectele de calcul (DOC)

Cu cât ar putea crește tariful la energia electrică? ANRE a publicat proiectele de calcul (DOC)

Alegeri prezidențiale în Italia. Noul preşedinte nu a fost ales nici după a treia rundă de vot

Alegeri prezidențiale în Italia. Noul preşedinte nu a fost ales nici după a treia rundă de vot

Noi percheziții în cadrul dosarului „Frauda Bancară”, anunță Procuratura Anticorupție

Noi percheziții în cadrul dosarului „Frauda Bancară”, anunță Procuratura Anticorupție

Advertoriale
McDonald's a deschis cel de-al 6-lea restaurant în Chișinău (VIDEO)

McDonald's a deschis cel de-al 6-lea restaurant în Chișinău (VIDEO)

TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldovenii cu cetățenie română nu mai riscă să-și piardă buletinul, dacă nu locuiesc pe teritoriul României
  • 2
    Se clatină fotoliul lui Andrei Spînu? Răspunsul ministrului Justiției
  • 3
    Record negativ: Ministerul Sănătății anunță 5.138 de cazuri noi de infectări cu COVID-19. Alte 24 de persoane au pierdut lupta cu boala
  • 4
    Ultima oră! Dorin Damir și Vasile Cojocaru au fost eliberați din penitenciar
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.