Audit extern obligatoriu la întreprinderile de stat și cele municipale de interes public

Audit extern obligatoriu la întreprinderile de stat și cele municipale de interes public

Întreprinderile de stat și cele municipale de interes public vor fi supuse auditului extern obligatoriu. Parlamentul a aprobat, în lectura finală, în ședința plenară de astăzi, modificări la Legea cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală.

Potrivit proiectului, situațiile financiare anuale ale întreprinderilor de stat vor fi supuse auditului extern obligatoriu. Totodată, situațiile financiare anuale ale întreprinderilor municipale vor fi supuse auditului extern obligatoriu, în cazul în care acestea fac parte din categoria entităţilor mijlocii, a entităţilor mari sau a entităţilor de interes public, în corespundere cu legislaţia contabilă.

De asemenea, se propune a fi modificată una din condițiile care definesc tranzacția cu conflict de interese. Astfel, a fost diminuată valoarea tranzacției cu conflict de interese de la 400 000 lei la 10 000 de lei.

Întreprinderile de stat și municipale vor fi obligate să plaseze pe pagina web oficială și pe pagina web oficială a fondatorului statutul întreprinderii, regulamentele interne, raportul anual al întreprinderii și rapoartele de audit.

Raportul anual al întreprinderii va fi plasat pe pagina web în termen de patru luni de la sfârșitul fiecărui an de gestiune și va conține obligatoriu informația despre numărul personalului întreprinderii, despre locurile de muncă nou-create și salariul mediu lunar pe întreprindere. 

Salariile persoanelor cu funcții de conducere (fondatori, membri ai consiliilor de administrație, administratori, membri ai comisiei de cenzori) vor fi indicate separat. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Majoritatea agenților economici din Chișinău n-au contracte cu „Autosalubritate”, spune Bagas. Primăria anunță că întreprinderea e supusă unui audit

Majoritatea agenților economici din Chișinău n-au contracte cu „Autosalubritate”, spune Bagas. Primăria anunță că întreprinderea e supusă unui audit

Noua conducere „Air Moldova” a întors, într-un an, 83% din datoriile firmei înainte de privatizare. Concluziile auditului Curții de Conturi

Noua conducere „Air Moldova” a întors, într-un an, 83% din datoriile firmei înainte de privatizare. Concluziile auditului Curții de Conturi

Sistemul electronic e-integritate, sub lupa Curții de Conturi. Ce încălcări a depistat misiunea de audit

Sistemul electronic e-integritate, sub lupa Curții de Conturi. Ce încălcări a depistat misiunea de audit

Advertoriale
McDonald's a deschis cel de-al 6-lea restaurant în Chișinău (VIDEO)

McDonald's a deschis cel de-al 6-lea restaurant în Chișinău (VIDEO)

TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldovenii cu cetățenie română nu mai riscă să-și piardă buletinul, dacă nu locuiesc pe teritoriul României
  • 2
    Se clatină fotoliul lui Andrei Spînu? Răspunsul ministrului Justiției
  • 3
    Ultima oră! Dorin Damir și Vasile Cojocaru au fost eliberați din penitenciar
  • 4
    Moldova va avea acces la datele internaționale ale cetățenilor noștri legate de transferul banilor în străinătate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.