Gheorghe Petic susține că în perioada în care a stat în detenție, purta și chiar dormea cu o furculiță prinsă de picior. Aceasta după ce a fost prevenit că este în pericol. Mai mult, Petic vorbește despre condiții inumane din celulele Penitenciarului 13 din capitală. Aci ar fi găsit dinți de om și pereți în sânge. Dezvăluirile au fost făcute la „Politica” Nataliei Morari de la TV8.
Ca să mă apăr aveam o furculiță
Gheorghe Petic susține că în Penitenciarul din Bălți, cineva din lumea interlopă l-ar fi prevenit că ar fi bine să poarte cu sine un obiect ascuțit, pentru a se apăra. „Pentru că sunt fost polițist și am articolul de un presupus viol. Asta ar fi însemnat că atunci când aș fi fost adus de la punctul medical sau judecată, când sunt escortat ar fi bine să am ceva ca să mă pot apăra”, a mărturisit Petic.
Din spusele sale, singurul obiect de care a făcut ros era o furculiță. „N-am avut nimic altceva decât o furculiță pe care o legam cu două ațe la piciorul drept ca să mă pot apăra. Am purtat-o la Bălți ultima lună, la Rezina, dar nu mereu. La Penitenciarul 13 o purtam mereu. Pe alocuri dormeam cu ea”, spune Gheorghe Petic.
Cu un singur gardian, printre deținuți, ca să ajungă la plimbare
Vorbind despre măsurile de siguranță Petic a menționat că, în Penitenciarul din Rezina avea voie să iasă la o oră de plimbare. „Ca să ies mă trăgeau prin blocul pe unde erau deținuții pe viață. Aceștia nu au voie să iasă afară așa des, dar ies la fumat în coridor. Eu treceam printre ei. Mă supraveghea doar un singur gardian”, susține Petic.
În renumitul „Blocul trei”, am găsit dinți de om
Gheorghe Petic spune că cel mai greu a fost la Penitenciarul 13, când a fost plasat în celula din „Blocul trei”.
„Blocul este renumit printr-un beci pe care-l cunosc toți. Și Vladimir Filat a trecut pe acolo. El mi-a spus asta. Acolo nu este aer, nu este lumină, este o mizerie și un miros insuportabil. În această celulă - 120, am găsit dinți de om pe jos. Erau unu sau doi.
Pe pereți erau stropi de sânge. Iar ușa de la intrare, se vede că deținuții au bătut cu ceva în ea, pentru că fierul era practic spart. Așa celule mai erau”, a mărturisit Gheorghe Petic.
Amintim că Gheorghe Petic a fost condamnat la închisoare cu executare într-un dosar penal, fiind acuzat de viol. În luna iulie, Petic a fost eliberat din arest.
Fostul polițist de frontieră declară că este nevinovat și afirmă că dosarul penal pe numele său este unul politic. Acesta afirmă că dosarul penal i-a fost deschis după ce ar fi demascat o schemă ilegală de contrabandă.
Vezi și aceste știri

Cazurile Petic, Lucinschi, Usatîi. Cine sunt oamenii vizați în cele 38 de dosare politice care vor fi revizuite de Procuratura Generală

Gheorghe Petic a fost eliberat din arest, însă nu va putea părăsi R. Moldova (VIDEO)

Jizdan reacționează la acuzațiile lui Gheorghe Petic: „Tăcerea mea îl încurajează și mai mult să-și facă jocul bine regizat”
Advertoriale

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni
