Ministerul Justiției solicită Procuraturii Generale să ia hotărâri în privința încălcărilor din dosarul „Gemeni”

Ministerul Justiției solicită Procuraturii Generale să ia hotărâri în privința încălcărilor din dosarul „Gemeni”

Ministerul Justiției solicită Procuraturii Generale să ia hotărâri în privința încălcărilor constatate de Curtea Europeană a Drepturile Omului (CtEDO) în cazul „Gemeni”. Cel puțin, asta se arată într-o sesizare scrisă de Ministerul Justiției către procurorul general, Alexandr Stoianoglo.  

„Curtea a constatat că autoritățile naționale au încălcat dreptul reclamanților la un proces echitabil prin casarea ilegală, la 20 iulie 2005, a unei hotărâri judecătorești irevocabile în favoarea lor. De asemenea, Curtea a constatat că a avut loc și încălcarea dreptului reclamanților de proprietate prin adoptarea de decizii irevocabile, în defavoarea reclamanților, la 14 decembrie 2006 și 25 ianuarie 2007, de către Curtea Supremă de Justiție. Ea a rezervat aplicarea Articolului 41 din Convenție pentru o procedură ulterioară. Nicio cerere de revizuire în acest sens nu a fost depusă în baza prevederilor legale”, se menționează în sesizare.

„La indicația ministrului Justiției, precum și în baza art. 25 alin (3) din Legea nr. 151 din 30 iulie 2015 cu privire la Agentul guvernamental, vin cu prezenta sesizare în adresa Procuraturii Generale în calitate de autoritate competentă să inițieze proceduri sau să adopte hotărâri în legătură cu încălcările constatate”, se arată în solicitarea agentului guvernamental Oleg Rotari. 

Precizăm că printr-o decizie a CtEDO pronunțată la 18 februarie, Guvernul R. Moldova este obligat să achite 1,5 mil. de euro reclamanților în cazul clădirii „Gemeni”. Termenul achitării despăgubirilor, ca venit ratat, este data de 18 mai 2020. Despre aceasta a anunțat preşedintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Veaceslav Gribincea.

După anunțul făcut de CEDO, premierul, Ion Chicu, a declarat că nota de plată oferită de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) pentru Guvernul Republicii Moldova în cazul „Gemeni”, în sumă de 70 de milioane de lei, va fi achitată din contul finanțării alocate pentru 2020 sistemului judecătoresc. 

Președintele, Igor Dodon, la fel a venit cu o replică în acest caz și a  propus să fie confiscate averile judecătorilor responsabili de condamnarea Republicii Moldova la CEDO. 

Amintim că în luna aprilie 2019, magazinul „Gemeni” anunța despre schimbări în acționariat. Compania anunța că printr-un contract de vinzare - cumparare, acţionarul majoritar al Casei de Comerț „Gemeni” a devenit compania „Twins Estate” SRL. Tranzacția a primit acceptul Consiliului Concurenței.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Dodon, despre cazul „Gemenii”: Averile judecătorilor vizați trebuie confiscate

Dodon, despre cazul „Gemenii”: Averile judecătorilor vizați trebuie confiscate

Finanțarea pentru sistemul judecătoresc, redusă cu 70 de milioane de lei. Banii vor merge la reclamanții din cazul „Gemenii”

Finanțarea pentru sistemul judecătoresc, redusă cu 70 de milioane de lei. Banii vor merge la reclamanții din cazul „Gemenii”

Decizie CtEDO: Statul trebuie să restituie clădirea, terenul și despăgubire de 1,5 mil. de euro reclamanților din cazul „Gemenii”

Decizie CtEDO: Statul trebuie să restituie clădirea, terenul și despăgubire de 1,5 mil. de euro reclamanților din cazul „Gemenii”

Advertoriale
Aveți nevoie de un televizor nou? LG vă propune o gamă variată de televizoare pentru toate gusturile

Aveți nevoie de un televizor nou? LG vă propune o gamă variată de televizoare pentru toate gusturile

Maib reinventează aplicația mobilă și Internet Bankingul pentru Business Banking

Maib reinventează aplicația mobilă și Internet Bankingul pentru Business Banking

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Radiografia succesului (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Radiografia succesului (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultimă oră! Un m3 de gaze va costa 15,18 lei cu TVA. ANRE a aprobat noul tarif care se va aplica din 1 ianuarie curent. Reacția directorului MoldovaGaz (DOC)
  • 2
    Serghei Lavrov: „Dacă depinde de Rusia, nu va fi război” cu Ucraina. Propunerile Statelor Unite, mai bune decât cele venite de la NATO
  • 3
    Ce înseamnă sistemul SWIFT și ce consecințe ar avea eliminarea Rusiei. Precedentul iranian
  • 4
    Pentru a treia oară, Becul AGORA a ajuns la Parlament. Cum a reacționat Olesea Stamate când i-a fost înmânat trofeul (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.