R. Moldova a pierdut teren din cauza ilegalităților, iar acum se clasează pe locul 107 din 189 de țări conform indicelui dezvoltării umane. Cel puțin asta arată Raportul global de dezvoltare umană, prezentat de PNUD cu ocazia Zilei Mondiale a Justiției Sociale.
Mai exact, țara noastră a pierdut 10,4% din dezvoltarea sa umană din cauza inegalităților.
Precizăm că indicele dezvoltării umane măsoară progresul național în sănătate, educație și venituri. Potrivit datelor din raport, majoritatea inegalităților în Moldova derivă din inegalitățile în venituri - 14%, inegalitățile în speranța de viață la naștere - 9,6% și inegalitatea în educație - 7,3%.
„Inegalitatea nu înseamnă doar cât câștigă cineva în comparație cu vecinul. Înseamnă distribuția inegală a veniturilor și puterii, a normelor și politicilor sociale și politice înrădăcinate care nu reușesc să abordeze provocările emergente. Din ce în ce mai mult, aceste probleme trezesc nemulțumiri și proteste în întreaga lume, ceea ce va marca viitorul, dacă nu se schimbă ceva”, a menționat Agi Veres, directoarea adjunctă pentru Europa și CSI a PNUD.
În acest sens, reprezentanții PNUD recomandă autorităților din R. Moldova să elaboreze politici de a combate ilegalitățile și să asigure principiul de egalitate și echitate pentru toți în toate strategiile de dezvoltare.
Vezi și aceste știri

Poliția de Frontieră a depistat ilegalități în procesul de confecționare a uniformelor

Vasiloi, despre ilegalitățile de la aeroport: „Nu se asigura controlul zonelor de acces, nu se verificau navele, nu activau patrulele specializate”
