Preşedinţii ruşi ar putea beneficia de imunitate după încheierea mandatului

Preşedinţii ruşi ar putea beneficia de imunitate după încheierea mandatului
Vladimir Putin, sursa: Ozan Kose/AFP/Getty Images

Preşedinţii ruşi ar putea beneficia de imunitate după încheierea mandatului faţă de punerea sub acuzare penală. Asta prevăd reformele constituţionale propuse, a anunţat marţi parlamentarul rus Pavel Kraşenikov, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Propunerea, făcută de un grup parlamentar de lucru al cărui co-preşedinte este Kraşenikov, survine după ce preşedintele Vladimir Putin a anunţat, în luna ianuarie, o reformă majoră a sistemului politic din Federaţia Rusă, prin care şeful statului va fi privat de unele atribuţii deţinute în prezent.

Iniţiativele lui Putin, care au fost urmate de demisia premierului Dmitri Medvedev, sunt considerate o modalitate prin care Vladimir Putin vrea să-şi consolideze puterea după ce îşi va încheia actualul mandat de preşedinte, în 2024.

„Preşedintele Rusiei, după ce îşi încheie mandatul, are imunitate. Avem această propunere de reformă”, a spus Pavel Kraşenikov într-o reuniune a grupului de lucru parlamentar pe care îl conduce, potrivit agenţiei de presă RIA.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu va face comentarii asupra propunerii respective în acest stadiu.

Kraşenikov afirmase în această lună că preşedinţii ruşi ar putea fi făcuţi senatori pe viaţă după încheierea mandatelor. Conform legislaţiei în vigoare, parlamentarii ruşi beneficiază de imunitate în cazul acuzaţiilor penale.

O altă propunere avută în vedere de parlamentari este schimbarea fişei postului lui Vladimir Putin din şef al statului în conducător suprem.

Într-un vot în primă lectură desfăşurat în ianuarie, Duma (camera inferioară a Parlamentului rus) a susţinut deja reformele propuse de Vladimir Putin. Pentru a fi adoptate, respectivele propuneri trebuie să fie aprobate de camera inferioară în două voturi succesive, înainte de a fi adoptate de camera superioară, ratificate de parlamentele regionale şi apoi promulgate de preşedinte.

Vladimir Putin a anunţat că propunerile prezentate vor face obiectul unui referendum naţional, dar nu a menţionat o eventuală dată a acestei consultări populare.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Cum reacționează rușii, când îl văd pe Putin (VIDEO)

Cum reacționează rușii, când îl văd pe Putin (VIDEO)

Cum e protejat Vladimir Putin să nu prindă virusul din China

Cum e protejat Vladimir Putin să nu prindă virusul din China

Kremlinul a făcut public un video în care dansează Vladimir Putin și fostul lider american, George Walker Bush

Kremlinul a făcut public un video în care dansează Vladimir Putin și fostul lider american, George Walker Bush

Germanii îl consideră pe Donald Trump mai periculos decât Vladimir Putin, Kim Jong Un şi Xi Jinping

Germanii îl consideră pe Donald Trump mai periculos decât Vladimir Putin, Kim Jong Un şi Xi Jinping

Dodon, apariție la Euronews: Nu există Europă puternică fără Rusia (VIDEO)

Dodon, apariție la Euronews: Nu există Europă puternică fără Rusia (VIDEO)

VIDEO. Reacția imediată a gărzii de corp a lui Putin după ce McGregor a pus mâna pe președintele rus

VIDEO. Reacția imediată a gărzii de corp a lui Putin după ce McGregor a pus mâna pe președintele rus

Advertoriale
Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Respect sporit pentru propria persoană sau eroare mecanică? Gafa pe care a comis-o prim-ministra la un eveniment public (FOCUS)
  • 2
    Rusia respinge solicitarea Republicii Moldova de retragere a trupelor ruse din Transnistria: „Afirmații departe de realitatea istorică”
  • 3
    Partidul Șor a scos oamenii la protest. UPDATE: Consiliu raional Orhei a acordat vot de neîncredere Guvernului
  • 4
    Oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul șefei ANI. Reacția instituției (UPDATE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.