LIVE. 12.11.2019. Parlamentul dezbate moțiunea de cenzură contra Guvernului Sandu

Zi de foc în politica moldovenească. Parlamentul R. Moldova se întrunește, marți, pentru a dezbate moțiunea de cenzură contra Guvernului Sandu, înaintată de PSRM. Ziua începe, însă, cu o ședință de Guvern în care Executivul își propune să voteze 16 subiecte, printre care alocări financiare și numiri de cadre. Cu o zi înainte, mai toate ministerele și-au prezentat rapoartele, pregătindu-se, astfel, de demitere.

Totuși, pentru ca moțiunea de cenzură să treacă, iar Guvernul să pice, e nevoie de 51 de voturi. Fracțiunea PSRM are 36 de deputați, respectiv aceștia au nevoie de încă 15 voturi. 

Sandu: „Aveam informații din septembrie despre negocierile dintre Dodon și democrați”

Ex-premierul Maia Sandu spune că avea informații încă din luna septembrie despre negocieri între președintele Igor Dodon și deputații democrați pentru a da jos Guvernul. Declarațiile au fost făcute într-un interviu pentru g4media.ro.

Dodon: Voi accepta imediat o candidatură ACUM-PSRM la funcția de premier

În caz contrar, șeful statului spune că își va asuma responsabilitatea de a propune un Guvern tehnocrat, în frunte cu un premier apolitic.

Dodon a invitat fracțiunile parlamentare la consultări

Șeful statului a invitat mâine la consultări toate fracțiunile parlamentare. „La ora 10 invit fracțiunea PSRM la consultări. La ora 11 invit deputații din blocul ACUM, la ora 12 deputații din fracțiunea PDM, iar la ora 13 invit deputații din Partidul Șor la reședința stat din strada Nicolae Iorga”, a anunțat liderul neformal al PSRM.

Va accepta imediat un premier propus de PSRM și ACUM. Președintele invită fracțiunile parlamentare la consultări (VIDEO)

„Voi accepta imediat o candidatură propusă de o majoritate PSRM-ACUM, în afară de prim-ministrul demis”, a declarat Igor Dodon, menționând că în Parlament poate există o singură alianță: cea dintre blocul ACUM și Partidul Socialiștilor. Potrivit lui, dacă cele două părți nu vor ajunge la un numitor comun privind viitorul Guvern, șeful statului își va asuma responsabilitatea de a propune un Guvern tehnocrat, în frunte cu un premier apolitic. „Dacă situația o va cere, îmi voi asuma responsabilitatea”, a spus Dodon în cadrul unei conferințe de presă. Totodată, acesta a invitat la consultări toate fracțiunile parlamentare.

Ce urmează după demiterea Guvernului Sandu? Mingea e pe terenul lui Dodon

Parlamentul a demis marți Executivul condus de Maia Sandu prin votul a 63 de deputați democrați și socialiști. Guvernul demis își va continua mandatul până la depunerea jurământului de către un alt Guvern, însă, potrivit articolului 103 din Constituție, îndeplineşte numai funcţiile de administrare a treburilor publice, ceea ce exclude guvernarea prin hotărâri de Guvern și promovarea proiectelor de legi.

„Acest vot transmite semnale îngrijorătoare”. UE și România, primele reacții la demiterea Guvernului Sandu

Primele reacții de peste hotare la demiterea Guvernului Sandu. Uniunea Europeană și România au emis câte un comunicat de presă în care au condamnat votul de neîncredere acordat Executivului condus de Maia Sandu. UE susține că votul PD-PSRM „transmite semnale îngrijorătoare” cu privire la procesul de reforme în R. Moldova. 

Novac: „Dodon a invitat fracțiunea socialiștilor la consultări. Ne dorim să începem de la zero cu colegii din ACUM” (VIDEO)

Fracțiunea socialiștilor a fost invitată de șeful statului, Igor Dodon, pentru miercuri, la un dialog. Cel puțin aceasta afirmă deputatul socialist, Grigore Novac. Acesta spune că urmează să înceapă o rundă de negocieri cu membrii Blocului ACUM. Mai mult, socialistul afirmă că unii deputați din ACUM au menționat deja că își doresc să se așeze la masa de negocieri. Totodată, o posibilă coaliție cu PD nu se examinează deocamdată, afirmă Novac.

Maia Sandu și Andrei Năstase, la întâlnire cu ACUM

După ce au discutat cu mulțimea din fața Parlamentului, Maia Sandu și Andrei Năstase s-au întors în clădirea Legislativului. Aceștia au anunțat presa că merg la întâlnire cu blocul ACUM.

Mitingul din fața Legislativului a luat sfârșit

Oamenii adunați în fața Parlamentului pentru a susține Guvernul Sandu, au dat citire rezoluției și au încheiat protestul.

„A existat o speranță, dar nu a fost o surpriză”. Ce va face Maia Sandu după demitere (VIDEO)

Prim-ministra demisă prin votul PD-PSRM, Maia Sandu, a oferit primele declarații de presă după votul de neîncredere care i-a fost acordat. Ea spune că a sperat „că se vor găsi și deputați responsabili”, însă votul „nu a fost o surpriză” pentru ea.