Live text

LIVE TEXT. 02.06.2021. Businessul, între digitalizare și noi perspective: Cele mai bune practici internaționale și regionale pentru lumea de afaceri

LIVE TEXT. 02.06.2021. Businessul, între digitalizare și noi perspective: Cele mai bune practici internaționale și regionale pentru lumea de afaceri

Care sunt avantajele digitalizării businessului? Asta vor divulga speakerii evenimentului online organizat de Asociația Businessului European (EBA) - Digi Business Era 2021, care este dedicat lumii de afaceri și nu doar. Manageri din industrii cheie sunt invitați să împărtășească perspectivele internaționale și regionale cu privire la impactul transformării digitale al afacerilor asupra economiei, ținând cont de provocările actuale, precum riscurile cibernetice și protecția datelor.

16:00

Digitalizarea - o nouă realitate

Potrivit Marianei Rufa, directoare executivă a Asociației Businessului European, digitalizarea nu mai este o opțiune, este o implicare la nivel mondial, în care participă și Republica Moldova. Guvernul trebuie să efectueze structuri necesare și să ajusteze cadrul legal pentru a permite transformarea digitală, iar entitățile trebuie să se asigure că au sisteme sigure, care le vor oferi durabilitate pe piață.

 
  • 15:55
    „Eu nu vând bunuri” sau „nu sunt antreprenor”, printre scuzele celor care utilizează servicii de comerț electronic

    „Eu nu vând bunuri” sau „nu sunt antreprenor”, printre scuzele celor care utilizează servicii de comerț electronic

    „De vină este percepția greșită în ceea ce privește comerțul electronic. Printre scuzele precum că nu se regăsesc sub incidența cerințelor comerțului electronic se regăsesc: eu nu vând produse, nu sunt antreprenor, suntem o organizație necomercială” a punctat Sergiu Bozianu, director la Data Protection Law Firm.

    Potrivit lui, cele mai mari nonconformități din perspectiva comerțului electronic sunt: lipsa politicii de protecție a datelor, lipsa informației despre cookie, lipsa de termeni și conții de utilizare, inclusiv lipsa descrierii ofertei și acceptare.

     
  • 15:35

    Vârsta media a celor implicați în scheme de phishing este de 16 ani

    „Majoritatea lucrătorilor care sunt implicați în scheme de phishing este de peste cinci mii de persoane. Vârsta media este de aproximativ 16 ani. Ei nu tratează această activitatea ca ceva nelegitim și ilegal, pentru ei este doar un joc. Are posibilitatea să trișeze, să amăgească și după asta să câștige o sumă de bani”, Dmitry Tunkin, șeful Brand Protection Team al Group-IB.

     
  • 15:29
    Phishing-ul, o amenințare în mediul online

    Phishing-ul, o amenințare în mediul online

     „Tema de baza a Phishing-ul în ultimii ani s-au schimbat. Acum hackerii oferă un website care arată similar și încearcă să evite colectarea informației digitale sensibile. Ei roagă date de contact pentru ca ulterior să vă contacteze direct. Sunt multe echipe ce încearcă că combată această problemă”, a punctat Dmitry Tunkin, șeful Brand Protection Team al Group-IB.


     
  • 15:15
    Ce presupune prelucrarea datelor cu caracter personal

    Ce presupune prelucrarea datelor cu caracter personal

    „Cei care nu și-au angajat un responsabil pe protecția datelor cu caracter personal, ar trebuie să planifice și să-l caute, în special companiile mari și giganții. Chiar dacă operatorii nu sunt obligați, este încurajat să fie desemnat acest responsabil în mod voluntar. Angajarea ar aduce cu sine un avantaj concurențial pentru companie”, susține Olga Damian, fondatoarea D/ONE.

    Acest angajat ar trebuie să fie implicat pentru a consulta și informa persoanele împuternicite și salariații și ar trebuie să-i fie puse la dispoziție toate resursele necesare. 

    „Prelucrarea datelor cu caracter personal presupune ținerea unui registru de evidență a datelor și ar trebui să cuprindă informații precum scopul prelucrării, termenul limită preconizat, descrierea subiecților, cât și o descriere generală a măsurilor de securitate care urmează să fie întreprinsă de către entitate pentru a asigura protecția datelor cu caracter personal”.

    În cazul în care a fost admisă o încălcare să fie notificată autoritatea de supraveghere în termen de 72 de ore.

    „Foarte multe companii nu respectă termenul, ceea ce are un impact negativ asupra companiei”, a mai punctat Olga Damian.

     
  • 14:50
    Anatolie Telchiji, director pe vânzări la UiPath

    Anatolie Telchiji, director pe vânzări la UiPath

    „O campanie automatizată complet aduce mai multe beneficii: accelerează creșterea și eficiența operațională, îmbunătățește experiența clienților, minimizează riscurilor și asigură conformitate în operațiuni, crește angajamentul angajaților”.

     
  • 14:29
    Anti Stranberg, director executiv la Smart Accounts OU

    Anti Stranberg, director executiv la Smart Accounts OU

    „Soluția noastră este să avem un soft contabil mai bun, automat. În primul rând este important să notăm că scopul final este de a nu lucra mai mult decât trebuie. Contabilii oricum vor exista și vor avea un alt rol în viitorul apropriat, în acest tablou, mai mult unul de consultant. Ei vor ajuta oamenii să ia decizii asumate și vor fi orientați spre tehnologiile informaționale”.

     
  • 14:00

    Mircea Bozga, partener la PwC România

    „Atacurile cibernetice ne vor ajuta să înțelegem unde trebuie să investim și cum trebuie să investim în securitate, în era digitalizării. Aceasta este cheia spre durabilitate”.

     
  • 13:55

    Evoluția digitală, amenințată de atacuri cibernetice

    „Evoluția digitală a adus foarte multă complexitate, dar de asemenea am văzut atacuri la securitate”, a punctat Mircea Bozga, partener la PwC România.

    În opinia sa, punerea accentului pe date a creat un risc major de amenințări cibernetice, cum ar fi cele legate de cloud, care oferă mai multă expunere.

    „Este importantă să avem un plan de reziliență organizațională pentru a asigura răspunsul la riscurile multiple”.

     
  • 13:34
    Aurelia Salicov, directoare executivă Digital Park Moldova

    Aurelia Salicov, directoare executivă Digital Park Moldova

    „Trăim timpuri tensionate, dar dinamice. Tot ce înseamnă era digitală, aici, în Republica Moldova, ea este la ordinea zilei. În ultimii ani au fost depuse eforturi considerabile pentru creșterea domeniul IT. Astfel, începând cu anul 2015 și până în prezent am reușit să dezvoltăm un mediu favorabil”.

    Potrivit vorbitoarei, în 2015-2016, volumul exporturilor serviciilor IT din Republica Moldova constituia circa 55 de milioane, la momentul actual acest volum depășește cifra de peste 250 de milioane de euro.

    „În anul 2019, pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, exportul serviciilor IT a depășit exportul producției vitivinicole, care este o ramură tradițională pentru economia țării. Atât volumul serviciilor prestate, dar și volumul exportului a crescut de trei ori și la momentul actual reprezintă circa 7% din PIB-ul național, a punctat Aurelia Salicov. 

     
  • 13:20
    Jan Henrik Andersson, director comercial pentru lanțul de aprovizionare a companiei HAVI

    Jan Henrik Andersson, director comercial pentru lanțul de aprovizionare a companiei HAVI

    „Provocările la care sunt expuși clienții sunt dificultățile privind lipsa de comunicare care afectează întregul lanț de aprovizionare, lipsa de vizibilitatea a planurilor, a promovărilor, unica informație fiind cea consecventă”.

    Printre modalitățile de a dezvolta relațiile cu clienții, vorbitorul a subliniat încrederea și satisfacția acestora. 

    „Mediul online ne permite să fim mai rapizi și să cunoaștem detalii precum unde este marfa noastră, unde este camionul și să cunoaștem când trebuie să ne pregătim de recepționarea acesteia. Totodată, sistemul nostru de inteligență diminuează efortul uman”.

     
  • 12:59

    Soluții digitale pentru optimizarea sistemului bancar

    „Industria bancară trebuie să se diferențieze prin personalizare, prin automatizare, prin folosirea experienței consumatorului, oferindu-i servicii flexibile, rapide și comode”, susține Daniel Pana, director regional FintechOS

    Potrivit lui, sistemul bancar nu trebuie să fie schimbat din talpă, ci utilizarea celui anterior poate fi optimizat cu noi soluții de personalizare și conectare. 

    „Implementarea unei scheme pentru optimizare este un proces greu, pentru că pune foarte multă presiunea. Cu cât este mai complicat, cu atât șansele de eșec sunt mai mari. Primul mod pe care-l recomandăm în optimizare este de a începe cu pași mici și înguști procesul de digitalizare”.

    Totodată, viteza în lumea online este ceva comun, iar pentru a lucra rapid trebuie să fie stabiliți pași bine determinați care se caracterizeze fiecare acțiune dorită.

     
  • 12:46
    Daniel Pana, director regional FintechOS

    Daniel Pana, director regional FintechOS

    „Noi folosim foarte multe cuvinte bombastice: analitycs, digitalizare, viteză. Toate acestea sunt în vocabularul nostru curent și pun o mare povară pe noi. Dar este lumea în care trăim și trebuie să fim mai buni, mai rapizi și să lucrăm de la distanță fără rebut în ceea ce privește calitatea pe care o oferim”.

     
  • 12:25
    Democratizarea datelor, o nouă tendință a companiilor

    Democratizarea datelor, o nouă tendință a companiilor

    „Toate datele trebuie să fie democratizate. Astfel, toate persoanele trebuie să aibă acces la datele companiei și să poată lua decizii. Întreprinderile deja desfășoară tot mai multe servicii de a pune datele în context și a fi întreprinsă o colaborare în echipă”, este de părere Alexandru Savencu, partener la BT Provider.

     
  • 12:16

    Digitalizarea sporește avantajul competitiv

    „Doar cu foaie de hârtie și creionul nu am fi putut atinge această performanță în ceea ce privește numărul de clienți. Noi trebuie să înțelegem că la moment trecem printr-o economie de experimentare, pentru că lumea digitală este în continuă schimbare”, a menționat Dan Sturza, reprezentant al echipei Elefant.ro.

    În cazul în care nu suntem digitalizați, poate avea loc pierderea avantajului competitiv. Totodată, economia digitală înseamnă o cale nouă de vânzare noi, este de părere Dan Sturza.

    „Din punctul nostru de vedere, aceasta este deja o normalitate, cu care muncim de mai mulți ani”.

     
  • 12:00
    Băncile și problemele întâmpinate în mediul online

    Băncile și problemele întâmpinate în mediul online

    „O bancă tradițională trebuie să ofere un credit bun, împrumuturi bune, pe de altă parte trebuie să ofere o experiență importantă pentru clienți, care să fie una bună și prietenoasă. De aceea, atunci când gestionezi o bancă, concurezi cu Apple, cu Google”, a menționat Mike Parsons, director executiv la Qualitance.

    Băncile întâmpină probleme în ceea ce privește deschiderea unui cont. Potrivit vorbitorului, acest proces este unul lent.

    „Trebuie să faci foarte multe click-uri pentru a crea un cont, dar în era digitală este nevoie cu cinci click-uri mai puține. Sfatul meu este să măsurați înainte de a lansa un serviciu, cât de rapid și cât de ușor poate fi realizată o sarcină”, a argumentat Mike Parsons.

    O altă problemă identificată de vorbitor este comisionul legat de comisioanele ascunse, schimbul valutar.

    „Comisioanele în ceea ce privește schimbul valutar sunt o oportunitate de a fi transparenți. Angajații băncii cunosc aceste detalii, dar clienții nu”, susține speakerul.


     
  • 11:35

    Pandemia generată de COVID-19 a făcut posibilă trecerea în era digitală a Republicii Moldova

     „Este o banalitate să vorbim că am trecut din era industrială în cea digitală, doar că a fost nevoie de pandemie ca această transformare să devină o realitate”, a punctat Ion Sturza, fondatorul Elefant.ro.

    Vorbitorul a menționat că aproape 60% din populația țărilor din zonă au experiența digitală și vor folosi în continuare mediul online în interacțiunea cu serviciile statului, cât și mediul business-ului.

    „În Republica Moldova, voit sau nevoit, instituțiile statului au fost pregătite de acest șoc și această provocare datorită investițiilor și măsurilor luate în anul 2010-2015 pentru crearea sistemului de guvernare digitală. Eu personal am văzut că în multe state, puteai oferi exemplul Moldovei de rând cu Estonia”, a menționat Ion Sturza.

     
  • 11:17

    Latura umană, prezentă în lumea digitală

    „Peste tot unde este prezentă digitalizarea este factorul uman, peste tot sunt oamenii care susțin efeorturile digitale. Anume efortul digital este rezultatul competenței și minților strălucite ale oamenilor care stau în spate”, a menționat Gheorghe Hîncu, șeful secției Customer & Alternative Sales Channels Section, Moldcell.

     
  • 11:10

    Este cadrul legal pregătit pentru digitalizarea businessului în Republica Moldova?

    „Juriștii moldovenii folosesc un citat celebru „țara noastră are un cadru legal excelent, însă implementarea mecanismelor trebuie să fie îmbunătățite”, și-a început  discursul Roman Ivanov, de la firma Vernon David.

    În opinia lui, cadrul juridic din Republica Moldova nu este unul suficient pentru a răspunde necesităților pentru digitalizarea afacerilor.

    „Trebuie să modificăm și Codul Muncii, recunoașterea semnăturii electronice. Noi trebuie să recunoaștem că sunt foarte multe riscuri și constrângeri, iar legislația cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor trebuie să fie modificată, pentru a permite reglementarea criptovalutei”, a punctat Roman Ivanov.

     
  • 10:55
    Experineța Estoniei - prima națiune digitală din lume

    Experineța Estoniei - prima națiune digitală din lume

    „Orice sector trebuie să fie bazat pe trei piloni: confidențialitate, disponibilitate și integritate. Crearea unui nou business trebuie să fie foarte rapidă, câteva ore este deja o perioadă lungă. Noi vrem să fim o națiune fără birocrație, unde poți să-ți expediezi rapoartele online. Timpul nostru este prețios pentru a genera noi idei, nu de a lucra cu hârtiile”, a menționat Anett Numa, consiliera de transformare digitală la e-Estonia Briefing Centre.

    Potrivit vorbitoarei, un alt pilon după care se orientează e-business în Estonia este disponibilitatea de a oferi servicii pentru afaceri 24/7. Acest lucru se aplică și în cazul diferenței de fus orar, pentru a fi oricând disponibili.

    „ Printre lecțiile pe care le-am învățat de-a lungul timpului sunt: experiența clientului trebuie să fie prioritatea numărul 1, organizarea campaniilor online pentru a sensibiliza despre posibilitățile businessului online și de a oferi cunoștințe suficiente. O altă lecție învățată este transparența, de fapt, aceasta a fost efectul cheie pentru noi de la bun început pentru a atrage oamenii”.

    „Împreună mai puternici”, a conchis Anett.

     
  • 10:29
    2020 - Anul în care mediul online a depășit offline-ul, în Republica Moldova

    2020 - Anul în care mediul online a depășit offline-ul, în Republica Moldova

    Potrivit unui studiu prezentat de Vlad Manoil, șeful Direcției management proiecte și produse al Agenției de Guvernare Electronice, în anul 2020, mai mult de 50% prefera să acceseze serviciile în mediul online.

    „Dacă să vorbim de mediul de afaceri, solicitările online de acte permisive, în jur de 60% dintre antreprenori preferă să primească actele online. Acest lucru ne demonstrează că în anul 2020, în Republica Moldova a fost pentru prima dată când mediul online a depășit offline-ul”, a spus Vlad Manoil, șeful Direcției management proiecte și produse al Agenției de Guvernare Electronice.

    Totodată, potrivit vorbitorului, pentru servici electronice de calitate este nevoie de o infrastructură complexă, care include securitate și identitate.

    „Semnătura electronică este cea care conferă încredere  în interacțiunea de la distanță. Aceasta este un mecanism care face posibilă efectuarea tranzacțiilor de la distanță într-un mod securizat, permițând identificarea de la distanță și autoidentificarea în doi factori”.

     
  • 10:15

    Ce presupunea guvernarea electronică

    „e-Guvernarea înseamnă o guvernare eficientă cu utilizarea instrumentelor TIC. Pentru mediul de afaceri această eficiență se transpune în reducerea poverii administrative și a costurilor de conformitate. nu mai trebuie atâtea documente. Are loc eficientizarea proceselor operaționale interne, procesările verbale pot fi semnate electronic și în ultimul rând, prezintă avantaje competitive în raport cu alți antreprenori”, a menționat Vlad Manoil, șeful Direcției management proiecte și produse al Agenției de Guvernare Electronice.

     
  • 09:55

    Anil Turkmayali, manager de proiecte la Asociația internațională a spațiilor de date

    „Acum, noi suntem într-o nouă eră, unde companiile și instituțiile sunt deschise să ofere acces la datele sale, chiar și vor acest lucru. De asemenea, ei vor să le controleze. Totuși, trebuie să există reguli stabilite în modul în care vor fi folosite datele.”

     
  • 09:45

    Boris Filipov, manager de proiecte, Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova

    „Criza COVID-ului, cu toate problemele aduse la nivel global, a demonstrat că digitalizarea este un instrument puternic de recuperare socio-economică. Cei care au fost pregătiți în utilizarea instrumentelor digitale au reușit să îmbunătățească rezultatele lor în ciuda pandemiei. Ceilalți, au trebuit să se adapteze rapid”.

     
  • 09:33

    Evenimentul poate fi urmărit și cu traducere în română


     
  • 09:30

    Evenimentul a început (LIVE)


     
  • 09:29

    Speakerii evenimentului

    Printre cei care vor participa la evenimentul de astăzi se numără Vlad Manoil, șeful Direcției management proiecte și produse al Agenției de Guvernare Electronice; Anett Numa, consiliera de transformare digitală la e-Estonia Briefing Centre, Aurelia Salicov, directoare executivă Digital Park Moldova

    Scopul evenimentului este de a împărtăși cele mai bune practice și experiențe locale și internaționale legate de digitizarea diferitelor procese de afaceri. Mai mult ca atât, evenimentul își propune să prezinte informația privind riscurile cibernetice și de protecție a datelor, atenuarea acestora în contextul digitizării afacerii și să creeze o înțelegere a acțiunilor existente ale factorilor de decizie politică în vederea procesului de digitizare în Moldova.

     
  • Advertoriale
    Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

    Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

    Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

    Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

    Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

    Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

    E un efort pe care nu-l putem face
    singuri, așa că te așteptăm alături de noi
    EMISIUNI
    • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
      Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
    • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
    • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
    Cele mai populare
    • 1
      Tot mai multe locuințe se dau în exploatare. Majoritatea absolută dintre acestea, în orașe
    • 2
      Asasinatul care a schimbat România anilor 1920: Între legitimă apărare și eroare judiciară
    • 3
      USB devine AUR. Valeriu Munteanu anunță despre schimbarea denumirii formațiunii pe care o conduce
    • 4
      Republica Moldova va elibera pașapoarte din policarbonat. Prețul actelor ar putea să scadă
    Autentificare
    Ai uitat parola?
    Salvează articolul

    Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

    Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

    Urmărește subiectul

    Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

    Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.