Live text

LIVE TEXT. Lansarea rezultatelor celui mai amplu studiu demografic realizat în Republica Moldova - Generații și Gen

LIVE TEXT. Lansarea rezultatelor celui mai amplu studiu demografic realizat în Republica Moldova - Generații și Gen

Se lansează cel mai complex studiu demografic longitudinal – Generații și Gen (GGS). Studiul a cuprins peste 10.000 de respondenți din peste 153 de localități ale Republicii Moldova. La conferință vor fi prezentate rezultatele GGS și vom face auzite vocile generațiilor care locuiesc în Republica Moldova. Datele GGS includ analiza a peste 100 de indicatori care vizează schimbările demografice din țară. Rezultatele vor ajuta factorii de decizie, mediul academic și societatea civilă să înțeleagă mai bine cum își planifica viața moldovenii, care sunt aspirațiile și nevoile femeilor și bărbaților, tinerilor, adulților și seniorilor.GGS a fost realizat în cadrul unui Program global efectuat până în prezent în peste 24 de țări. Am reușit să facem cercetarea în Republica Moldova cu sprijinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, a Biroului Național de Statistică (BNS), a Institutului Demografic Interdisciplinar Olandez ( NIDI), India-UN și UNFPA.

13:43

Studiul „Generații și Gen” poate fi analizat online, gratuit

Datele studiului „Generație și Gen” sunt disponibile online, pe site-ul Moldova.unfpa.org, iar la solicitare, pot fi oferite datele extinse ale acestui studiu. Acesta va continua, o dată la trei ani, pentru o analiză a cifrelor în dinamică pentru o perioadă mai lungă.

LIVE TEXTul AGORA s-a încheiat aici. Cu alte informații relevante din studiu vom reveni în materialele de pe site.

 
  • 13:23
    15% din respondenții la Studiul GGS intenționează să emigreze în următorul an din Republica Moldova

    15% din respondenții la Studiul GGS intenționează să emigreze în următorul an din Republica Moldova

    Sesiunea IV din cadrul prezentării studiului GGS este dedicată emigrării - fenomen foarte prezent în rândul populației țării noastre. 

    „Soluția este mai mult economică și rezidă în crearea de locuri de muncă pentru populație, locuri de muncă bine plătite. Dezvoltăm acum patru documente (scenarii) de politici bazate pe rezultatele acestui sondaj și care prevăd: accelerarea voluntară a femeilor din concediul de îngrijire a copiilor - soluții concrete și cadru pentru ca acești copii să fie în siguranță undeva. Se cer facilități pentru angajatori, care să fie stimulați să creeze aceste condiții pentru angajații cu copii. Vom analiza și în comisia interministerială să vedem ce am putea face, inclusiv ca recomandări la nivel legislativ, pentru ameliorarea condițiilor de muncă și activitate a părinților.”

    Adrian Belîi, Vicepreşedintele Comisiei parlamentare pentru protecție socială, sănătate și familie, vorbește în cadrul aceluiași panel despre schimbările intervenite de-a lungul anilor între generații, analizând statisticile oficiale ale RM despre fenomenele sociale de la noi.

    „Este foarte important să demonstrăm oamenilor că transformările din țară vor duce la o societate pe care o vrem, o vedem peste hotare. Este lentă această transformare, însă „trenul care merge cu viteză mare”, având în vedere exodul de creiere, trebuie ușor oprit. Ne vom implica și la nivel înalt mai departe în conlucrarea cu guvernul, dar și cu partenerii internaționali pentru a asigura schimbările calitative în societate.”


     
  • 12:53
    Valentina Bodrug-Lungu: „Trebuie să ne preocupăm mai mult de schimbarea mentalității și promovarea exemplelor pozitive”

    Valentina Bodrug-Lungu: „Trebuie să ne preocupăm mai mult de schimbarea mentalității și promovarea exemplelor pozitive”

    Dr. Valentina Bodrug-Lungu, Directoare „Gender-Centru” consideră că avem nevoie de mai multe politici integrate, oportunități egale de angajare în câmpul muncii și educarea populației în ideea că mama și tata au același rol și aceleași atribuții în creștere și educare. 


    „Vorbim despre egalitatea de gen nu doar în termeni generali, iar acestea nu depind doar de politicile statului, dar preponderent de mentalitatea oamenilor. Toate structurile de stat și private, prin efort asociativ, vor putea face schimbarea. Consilierea pentru probleme de familie trebuie să devină deviza noastră pentru anii ce urmează”, menționează Valentina Bodrug-Lungu.

     
  • 12:42
    1 din 5 moldoveni au avut stări de singurătate în ultimul timp

    1 din 5 moldoveni au avut stări de singurătate în ultimul timp

    Motivele pentru care moldovenii se simt singuri:

    Alexei Buzu, Director executiv, Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”: „Angajatorii trebuie să ofere programe flexibile, statul - creșe pentru copii și campanii sociale de comunicare prin care să încurajăm tații să se implice mai mult în activități de familie - asta cred că se cere primordial de întreprins pentru ca să scăpăm de stereotipurile de gen.”

     
  • 12:17
    Echilibrul dintre viața profesională și cea de familie/privată: datele studiului GGS

    Echilibrul dintre viața profesională și cea de familie/privată: datele studiului GGS


    „Realizarea treburilor casnice este un motiv de neînțelegere între familiile din Republica Moldova. Modelul feminin prevalează, iar aceste sunt prezente mai mult în tot ce ține de menaj, pregătirea bucatelor sau îngrijirea copiilor, iar pandemia a confirmat și accentuat nemulțumirea femeilor cu privire la acest capitol. Tot femeile stau mai mult acasă pentru creșterea copilului, dar și în momentele când aceștia sunt bolnavi”, dezvăluie Anastasia Oceretnîi, Conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova.

    Ce aspecte familiale influențează ascensiunea și dezvoltarea la serviciu, în activitatea profesională a celor doi parteneri, aflăm din Studiul GGS.

    Cât de fericiți sunt în viață moldovenii

    „Peste 66% din populație se declară satisfăcută de propria viață.  Persoanele cu studii superioare și cu venituri mai mari sunt mai mulțumiți de viața lor, pe când cei singuratici se declară mai nefericiți.”


     
  • 12:07

    Pandemia a schimbat metodele de contracepție

    Dr. Tom Emery, Director executiv al Infrastructurii de date deschise pentru științe sociale și inovare economică, relevă date importante din studiu privind contracepția.

    „În pandemie, mai multe cupluri au trecut de la metode de contracepție asistate de medic la cele tradiționale: prezervativ sau actul sexual întrerupt.”


     
  • 12:02
    Date importante despre natalitate, sarcină, infertilitate și planificarea familiei

    Date importante despre natalitate, sarcină, infertilitate și planificarea familiei

    Ce factori stau la baza deciziei unui cuplu, unei familii de a da naștere unui copil, atunci când și-ar dori doi, iar în mod ideal cred că ar trebui să aibă trei.

    Studiul „Generație și Gen” ne arată ce metode de contracepție sunt folosite și aflăm de ce avem în continuare o informare destul de slabă la capitolul planificare sarcină și familie.

    Populația țării îmbătrânește

    „Deși avem o pondere mai mare a populației vârstnice, observăm un grad mai mare de utilizare a internetului în rândul acestei vârste. Îmbătrânirea populației trebuie să fie una activă, iar acest proces aduce mai multe dezavantaje, decât avantaje. Trebuie să promovăm activități și încadrarea lor în viața activă social cât mai mult”, declară Dr. Mariana Buciuceanu, Cercetătoare, Centrul de Cercetări Demografice, INCE.

    Se schimbă tendințele în modelele parteneriale

    „Crește ponderea celor care se află în relație de coabitare, în special în rândul persoanelor tinere, dar cu nivel de instruire mai înalt, conform datelor studiului. Înregistrăm o creștere a vârstei medii la căsătorie - tot mai mulți tineri amână acest eveniment și preferă celibatul sau concubinajul. La fel, studiul ne arată că cei cu resurse mai multe mai des vor divorța, întrucât dețin resursele necesare ca să poată trăi fără a depinde de cineva”, a menționat Inga Chistruga, cercetătoare a aceleiași instituții.


     
  • 11:25
    Studiul Generații și Gen: primele date privind relațiile, familia și natalitate

    Studiul Generații și Gen: primele date privind relațiile, familia și natalitate

    Dr. hab. Olga Găgăuz, Vicedirectoare științific, Institutul Național de Cercetări Economice a prezentat mai multe date din studiu.

    • Eșantion de 10,036 de respondenți, fără regiunea transnistreană.

    Căsătoria și relațiile de parteneriat

    58,2% din femei sunt căsătorite și 54% din bărbați sunt căsătoriți. Fiecare a zecea femeie este văduvă și doar 3 procente din bărbați. Se întâmplă pentru că speranța de viață pentru femei este mai mare. 

    Procentul bărbaților necăsătoriți este mai mare pentru că amână încheierea căsătoriilor pentru mai târziu. 

    Peste 70% din populație au experiență de conviețuire în cuplu.

    Adolescenții și tinerii mai des fac cunoștință cu partenerul în instituțiile de învățământ, printre prieteni, dar se atestă și o proporție consistentă în rețelele sociale.

    Pentru maturi de peste 60 de ani, fiecare al treilea și-a cunoscut partenerul la locul de muncă.

    Toate cuplurile trec prin neînțelegeri. 78,5% din totalul populației au avut neînțelegeri cu partenerul în ultimele 12 luni. Cauzele sunt legate de treburile casnice. O bună parte a partenerilor au avut neînțelegeri din cauza banilor.

    Peste 80% la sută din moldoveni țin mult la căsătorie și consideră că ea trebuie să fie pe viață. Pe lângă asta, mai mult de 56 la sută din respondenți sunt total de acord că este normal ca două persoane necăsătorite să locuiască împreună, chiar dacă nu au de gând să se căsătorească.

    Atitudinea față de divorț e destul de liberală. 68.8% consideră normal ca partenerii care nu se înțeleg bine să divorțeze, chiar dacă au copii.

    Fidelitatea și comportamentul reproductiv al populației

    Numărul ideal de copii în familie e considerat ca fiind de 2,7 copii, aceasta fiind media pe țară. În sudul țării, numărul ideal de copii per familie e mai înaltă. Chișinăul și nordul se evidențiază cu un indicator mai scăzut.

    În pofida indicatorilor de mai sus, numărul născuți e cu mult mai scăzut. Media e de 1,74 pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 15 și 49.

    Intervalul de timp dintre căsătorie și nașterea primului copil. Dacă câteva decenii în urmă această consecutivitate era mai întâi căsătoria apoi inițierea în viața sexuală și apoi copiii. Acum, evenimentele nu se întâmplă în aceeași ordine. 

    Intervalul dintre nașteri succesive pentru mediul urban e de 5 ani, pentru mediul rural e de 4 ani. Se are în vedere între primul și al doilea copil.

    Ponderea femeilor care au declarat că au avut o naștere în perioada de adolescență e de 14%.

    Preferințele legate de genul copilului. Jumătate din respondenți au spus că genul nu contează. A doua parte dă preferință unui copil de sex masculin, mai ales atunci când e vorba de prima naștere.

    11% din respondenți au declarat că au probleme de concepere a unui copil, acest indicator fiind mai ridicat pentru populația urbană.

     
  • 11:03

    Cum vor impacta datele viitoarele politici sociale

    Dr. Anne Gauthier, Directoare a programului „Generații și Gen”, Institutul Interdisciplinar de Demografie din Olanda a menționat importanța studiului pentru a înțelege mai bine problemele populației:

    „Studiul captează și relațiile dintre membrii familie în raportul dintre generații, dar și în împărțirea atribuțiilor în familie. La fel de importante și acestea pentru dezvoltarea socială. Rezultatele sunt absolut minunate pentru a fi analizate de generațiile următoare, care trebuie să învețe din ele. Vom continua să sprijinim autoritățile din RM în demersurile de mai departe pentru valorificarea acestor rezultate.”


    Studiul Generații și Gen cuprinde alte 23 de state ale lumii unde a fost desfășurat acesta.
    Despre aportul studiului a vorbit și Vitalija Gaucaite Wittich, Șefă a Departamentului Populație, Comisia Economică pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite. Încă din 2011 s-au pus bazele acestui studiu și atunci a fost identificată necesitatea unor date mai exacte și mai ample pentru a putea veni cu recomandări concrete.


     
  • 10:53
    Ce răspunsuri va oferi Studiul GGS

    Ce răspunsuri va oferi Studiul GGS

    Care este numărul ideal de copii, cum sunt divizate sarcinile în creșterea copiilor, ce schimbări demografice au avut loc pe parcursul generațiilor? La ce vârstă fac moldovenii copii? Care sunt metodele de contracepție practicate și câți copii vrem să avem și de ce avem mai puțini? Câți parteneri în medie avem pe parcursul vieții și cum ne-am schimbat percepția față de căsătorie, familie și copii/părinți în cel puțin ultima jumătate de secol? 

    Sunt întrebări la care Studiul GGS va oferi răspunsuri ample.


     
  • 10:39
    Rolul studiului „Generații și Gen” în consolidarea rezilienței demografice În Republica Moldova

    Rolul studiului „Generații și Gen” în consolidarea rezilienței demografice În Republica Moldova

    Oficialii prezenți în cadrul primului atelier de discuții au menționat amploarea, dar și importanța datelor pe care le va prezenta studiul. Fiind o premieră pentru Republica Moldova, datele acestuia sunt așteptate cu interes atât de organele de conducere a statului, de partenerii strategici ai țării, cât și de alți actori sociali din comunitate.

    Nigina Abaszada, Reprezentantă Rezidentă UNFPA a menționat toți actorii implicați în realizarea studiului, dar și colaborarea internațională de care a beneficiat țara noastră în această experiență.


    Marcel Spătari, ministrul Muncii și Protecției Sociale al RM: „A fost un efort colectiv. Nu-mi iau creditele pentru realizare, deoarece când am venit la minister cea mai grea muncă era deja făcută de colegii din serviciul demografie al ministerului. A implicat mult efort, dar și coordonare cu colegii din mai multe ministere, dar și din educație, economie etc. M-am bucurat că doamna prim-ministră a vorbit despre reluarea activității comisiei interministeriale ce ține de demografie. Am pregătit terenul, avem date, deci putem trece la fundamentarea politicilor și să avem în acest sens abordări complexe, deoarece experiența altor state demonstrează că anume așa putem obține un succes de ansamblu.”


    Fondul de parteneriat pentru Dezvoltare India-ONU sprijină acest studiu. E.S. Rahul Shrivastava, Ambasadorul Indiei în Republica Moldova, cu reședința în București, România a precizat că a ținut să fie prezent la Chișinău, chiar dacă evenimentul se anunța din start unul cu format hibrid. 

    „Avem parte de un parteneriat de dezvoltare de durată între India și Republica Moldova, iar activitățile sunt bazate pe cerere. Finanțarea este importantă, dar este partea cea mai ușoară. Implementarea este cea mai dificilă, iar aici invit Guvernul Republicii Moldova să inițieze o vizită în India pentru un schimb de experiență eficient în acest sens.”

    Oleg Cara, Director general al Biroului Naţional de Statistică, a menționat că în realizarea studiului au fost utilizate sistemele informaționale geografice moderne, ca georeferință pentru locuințe și monitorizarea colectării datelor în decursul studiului.

    „Instituția pe care o conduc a fost antrenată plenar în realizarea acestui studiu, creând baza de selecție a gospodăriilor cercetate în GGS. Am participat și la evaluarea calității datelor acestui studiu și suntem onorați că avem posibilitatea să participăm în acest exercițiu cot la cot cu toți actorii care s-au implicat în realizarea lui. Unicitatea studiului constă în faptul că este unul longitudinal - el va continua încă în două valuri, având date referențiale în timp. Studiul este unic pentru țara noastră și de o valoare importantă.”


     
  • 10:29

    Studiul GGS (Generații și Gen) este unul fără precedent

    Iată de ce studiul GGS (Generații și Gen) este fără precedent:

    • Pentru că a fost realizat după standarde unice internaționale în peste 24 de țări. 
    • Pentru că abordează subiecte demografice care nu au fost studiate până acum.
    • Pentru că este un studiu longitudinal, ce cuprinde 10 000 de respondenți din 153 de localități.
    • Pentru că datele au fost verificate de experți internaționali și analizate de experți naționali. 
    • Pentru că oferă date de înaltă calitate pentru autorități, cercetători și societate. 

     
  • 10:23
    Giulia Vallese, directoare interimară UNFPA: „Vom sprijini în continuare aspirațiile RM în asigurarea șanselor egale pentru populație”

    Giulia Vallese, directoare interimară UNFPA: „Vom sprijini în continuare aspirațiile RM în asigurarea șanselor egale pentru populație”

    Giulia Vallese, directoarea regională interimară UNFPA pentru Europa de Est și Asia Centrală, a menționat în deschiderea evenimentului:

    „Rezultatele studiului trebuie să impacteze direct planurile Republicii Moldova în ceea ce privește politicile sociale. Vreau să felicit autoritățile din Republica Moldova care s-au implicat în desfășurarea și finanțarea acestui studiu, dar și partenerilor de la Comisia ONU. Partenerii externi vor sprijini în continuare aspirațiile RM pentru ca țara să poată asigura șanse egale pentru femeile și bărbații din țară.”

     
  • 10:18
    Prim-ministra Natalia Gavrilița: „Studiul GGS este o bază excelentă pentru o înțelegere mai bună a schimbărilor în societate”

    Prim-ministra Natalia Gavrilița: „Studiul GGS este o bază excelentă pentru o înțelegere mai bună a schimbărilor în societate”

    Prezentă la deschiderea evenimentului de lansare, prim ministra Republicii Moldova Natalia Gavrilița, a vorbit despre importanța Studiului Generații și Gen - o bază excelentă pentru o înțelegere mai bună a schimbărilor în societate.

    „Abordarea problemelor și provocărilor demografice se află printre obiectivele guvernului pe care îl conduc. Ne-am propus să creăm condiții pentru ca diaspora moldovenească să se întoarcă în Republica Moldova. Experiența altor state arată că nu există o experiență rapidă. Vom aborda strategic teoria rezilienței privind schimbările demografice. Nimeni nu trebuie să rămână exclus - absolut toate categoriile sociale vor fi în vizorul și se vor regăsi în obiectivele guvernului și în următorii ani.”


     
  • 10:02
    GGS este un studiu care se repetă o dată la trei ani

    GGS este un studiu care se repetă o dată la trei ani

    De fiecare dată se merge în aceleași familii, astfel vom putea urmări în dinamică schimbările care se produc în modul de viață, nevoile și aspirațiile oamenilor. Important de reținut: relațiile dintre generații, schimbările în rolurile sociale ale femeilor și bărbaților, precum și alte aspecte demografice sunt prezentate ținând cont de contextul economic, social și cultural  din Republica Moldova.  


    Proiect realizat de UNFPA Moldova, Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova, India-UN, Development Partnership Fund.

     
  • 09:53

    Evenimentul poate fi urmărit în regim LIVE online

    Peste 500 de întrebări și 100 de indicatori analizați, ale căror răspunsuri le vom afla mâine. Urmăriți evenimentul online pe pagina de Facebook UNFPA Moldova sau Privesc.Eu, iar pentru detalii consultați AGENDA evenimentului.


     
  • 09:50

    Speakerii din cadul evenimentului de lansare

    În rezultatele studiului Generații și Gen veți descoperi intenția oamenilor de a crea o familie și de a avea copii, problemele legate de echilibrul dintre viața profesională și viața privată, cum stăm la capitolul fertilitate și ce facem cu infertilitatea, precum și care sunt provocările rezilienței demografice în Republica Moldova.

    Datele GGS includ analiza a peste 100 de indicatori care vizează schimbările demografice din țară. Rezultatele vor ajuta factorii de decizie, mediul academic și societatea civilă să înțeleagă mai bine cum își planifica viața moldovenii, care sunt aspirațiile și nevoile femeilor și bărbaților, tinerilor, adulților și seniorilor.

    La Conferința de lansare #GGS, experții/expertele vor prezenta informații cheie despre deciziile de fertilitate, echilibrul dintre viața profesională și viața privată, tranziția la vârsta adultă și relațiile intergeneraționale.


    După trei ani de muncă la GGS în Republica Moldova, află Vocea generației tale!

     
  • Advertoriale
    Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

    Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

    Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

    Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

    OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

    OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

    E un efort pe care nu-l putem face
    singuri, așa că te așteptăm alături de noi
    EMISIUNI
    • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
      Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
    • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
    • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Cele mai populare
    • 1
      Respect sporit pentru propria persoană sau eroare mecanică? Gafa pe care a comis-o prim-ministra la un eveniment public (FOCUS)
    • 2
      Rusia respinge solicitarea Republicii Moldova de retragere a trupelor ruse din Transnistria: „Afirmații departe de realitatea istorică”
    • 3
      Partidul Șor a scos oamenii la protest. UPDATE: Consiliu raional Orhei a acordat vot de neîncredere Guvernului
    • 4
      Oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul șefei ANI. Reacția instituției (UPDATE)
    Autentificare
    Ai uitat parola?
    Salvează articolul

    Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

    Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

    Urmărește subiectul

    Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

    Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.