La AntiConferință am împărțit din inspirația noastră. Vezi cu ce cadou a plecat acasă unul dintre spectatori

La AntiConferință am împărțit din inspirația noastră. Vezi cu ce cadou a plecat acasă unul dintre spectatori

Echipa AGORA și-a marcat cei șase ani de activitate într-o manieră mai neordinară. I-am invitat la teatru pe toți cei care ne citesc. Pe scenă, în locul actorilor profesioniști, am fost noi - oameni simpli, cu griji, probleme, cu facturi de plătit și cu vise în așteptare. Ne-am deschis sufletul în fața spectatorilor și le-am explicat ce ne motivează să venim în fiecare zi la muncă pentru a scrie știri corecte în semn de respect pentru cei care ne accesează paginile. Și pentru că ne-am dorit cu tot dinadinsul să împărțim din inspirația noastră și cu alții, am selectat, la nimereală, unul dintre oaspeții evenimentului și i-am oferit un cadou.

Surpriza a avut loc în urma discursului jurnalistei AGORA, Irina Harea-Mardari, care le-a spus cititorilor că, de cele mai multe ori, își găsește inspirația în timp ce dă cu aspiratorul. 

„Prietenii și oamenii din anturajul meu știu că mintea mea este extrem de productivă atunci când dau cu aspiratorul. Atunci se întâmplă să-mi vină idei de texte pentru blog, sau idei de subiecte pe care pot să le realizez ca și creator la AGORA. Și „Oameni ca tine”, tot în timp ce aspiram covoarele a apărut”, a spus jurnalista.

Reportera a precizat că echipa AGORA își dorește ca inspirația să ajungă și la alte persoane. Astfel, a fost organizată o extragere de două cifre care reprezentau un loc și un rând din sală. Persoana care era așezată pe scaunul cu pricina a fost invitată în scenă și anunțată că tocmai a intrat în posesia unui aspirator performant, de ultimă generație.

Acesta a fost modul jurnaliștilor de la AGORA de a-și demonstra dragostea și recunoștința față de cititori, dar și dorința sinceră a împărți inspirația în societate.

Menționăm că aspiratorul a fost pus la dispoziția noastră de uno.md

Le mulțumim partenerilor pentru susținere: AccesImobilEngystolMoldova Agroindbank.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Gest de solidaritate. OMS și UE au donat noi dispozitive împotriva COVID-19

Gest de solidaritate. OMS și UE au donat noi dispozitive împotriva COVID-19

Simona Halep și Sorana Cîrstea au fost eliminate de la AO

Simona Halep și Sorana Cîrstea au fost eliminate de la AO

ANRE ar putea contesta la Consiliul Concurenței majorarea prețului la gazul metan

ANRE ar putea contesta la Consiliul Concurenței majorarea prețului la gazul metan

Advertoriale
Invitro Diagnostics vine cu pachete promoționale pentru clienți întru evitarea dezvoltării cancerului de col uterin

Invitro Diagnostics vine cu pachete promoționale pentru clienți întru evitarea dezvoltării cancerului de col uterin

5 milioane de euro în sprijinul întreprinderile micro, mici și mijlocii din Moldova cu ajutorul EXIMBANK și BERD

5 milioane de euro în sprijinul întreprinderile micro, mici și mijlocii din Moldova cu ajutorul EXIMBANK și BERD

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”
  • 2
    SUA ordonă ca familiile diplomaţilor americani să părăsească Kievul. Declarația Departamentului de Stat (VIDEO)
  • 3
    O companie producătoare de electronice anunță că se va apuca de produs și mașini electrice
  • 4
    Cifrele mari de pe facturi - revenire la focul din vatră. Oamenii de la sat, nevoiți să facă drum întors de pe calea modernizării (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.