Oameni ca tine: Lucia Gavriliță, femeia care a transformat o dramă de familie într-o nouă șansă la o viață sănătoasă (VIDEO)

Oameni ca tine: Lucia Gavriliță, femeia care a transformat o dramă de familie într-o nouă șansă la o viață sănătoasă (VIDEO)

Afară era o zi de primăvară în plin mijloc de februarie, iar în boxe, franțuzoaica Cher cânta la volum maxim că e suficient de puternică pentru a putea s-o ia de la capăt. Ascultam melodia și mă gândeam cât de mult se potrivesc versurile cu povestea de viață a femeii pe care urma s-o cunosc peste 8 kilometri. La intrarea în localitatea Băcioi, navigatorul îmi spune s-o iau la stânga. Întorc capul și văd un drum de țară, scăldat în gropi cu apă și mult noroi. Renunț la idee și continui să merg înainte, până în centrul satului. Ghidată de instrucțiunile gps-ului, cotesc pe niște străduțe lăturalnice și mă opresc în fața unei curți largi, curate și îngrjite.

Pe Lucia Gavriliță am găsit-o într-o încăpere îngustă, suprapopulată de tot felul de plante mici. Femeia la admira, apoi își trecea vârfurile degetelor peste creștetele lor ascuțite. M-a întâmpinat cu un zâmbet larg și, încă de la început, a pornit să-mi povestească despre cât de magică a devenit viața ei după ce a făcut cunoștință cu verdele viu.

M-a poftit să intru într-o cameră care, la prima vedere, părea o sală de sport. În fața unor aparate pentru sculptat corpul era o masă din lemn, la care stătea, așezată pe o canapea colorată, o tânără blondă, care nota ceva pe un val imens de  etichete. Atunci am cunoscut-o pe Lenuța, fiica Luciei Gavriliță, și, în fond, cea care a determinat și a condiționat schimbarea vieții întregii familii.

În anul 2009, Lenunța a fost diagnosticată cu o boală care nu-i dădea șanse de supraviețuire. Medicii, strângeau pe rând din umeri, iar cu fiecare răspuns negativ  disperarea din familia Gavriliță creștea. 

Ei ne-au spus să acceptăm situația și faptul cu în scurt timp fetița noastră nu va mai fi cu noi.

Când părea că nu mai există niciun bob de speranță, Lucia Gavriliță a avut o discuție cu un doctor român care i-a sugerat să încerce să-i schimbe fetei modul de alimentație.

Deși era cam sceptică, femeia s-a apucat de această idee ca de un fir salvator și, în aceeași zi, a aruncat din frigider toate produsele procesate, carnea, dulciurile și tot ce avea o proveniență incertă. În loc, rafturile au fost umplute cu legume și fructe, frunze de salată, boboase și alte produse care promiteau să-i întoarcă fiica la viață.

Să mâncăm sănătos a fost cel mai simplu lucru pe care a putut să ni-l ceară cineva pentru a ne salva viața.

Pentru a o susține pe Lenuța, întreaga familie Gavriliță a adoptat un nou model alimentar, bazat în mare parte pe verde viu. Deși părea incredibil, în scurt timp, adolescenta a început să se simtă mai bine, iar în câteva luni - riscul pentru viață dispăruse.

Când a înțeles că acest model alimentar poate fi o salvare și pentru alte persoane, Lucia Gavriliță a decis să împartă și cu alții din tot ceea ce a învățat de nevoie. Așa au apărut cursurile online, meniurile personalizate, verdeața crescută acasă și sucurile proaspete. 

Schimbarea, însă, nu a fost una ușoară. Lucia Gavriliță povestește că în prima perioadă nu reușea să gătească bucate delicioase, iar membrii familiei spuneau mereu că se simt flămânzi. 

Soțul zicea: frigiderul nostru face câte 200 de vizualizări pe seară și oricum sunt flămând.

Dezvoltarea micii afaceri de familie nu ar fi fost posibilă fără susținerea din partea granturilor oferite de ODIMM, spune Gavriliță. Mai ales în condițiile în care localitatea Băcioi are, deseori, probleme cu penele de curent, femeia s-a văzut nevoită să găsească o alternativă pentru a-și putea crește corect plantele. 

Am aplicat pentru panouri solare care să ne asigure o funcționalitate bună și o calitate a produselor pe care le creștem.

Cel mai mult s-a bucurat de noul regim alimentar chiar Lenuța, care niciodată nu a fost o mare amatoare de carne. Așa se face că atunci când a înțeles că din farfuria ei vor dispărea pentru totdeauna produsele de origine animală, bucuria nu a avut limite.

Am plecat de la familia Gavriliță cu  multe gânduri contradictorii. Admirație, empatie, curiozitate și .... un borcănaș cu condimente pregătite din plante crescute acasă. 

Am revenit la melodia lui Cher, pusă pe pauză,  și mi-am dat seama că, într-adevăr, atunci când există dragoste și pasiune - oamenii pot deveni de neoprit...

*Acest material a fost filmat în cadrul campaniei UE pentru Moldova Rurală.

**

Cred în puterea exemplelor și știu că deși nu are nici petrol și nici aur, Moldova este bogată datorită oamenilor săi. În fiecare vineri vă fac cunoștință cu adevărații eroi ai zilelor noastre. Oameni harnici, buni, dedicați.

Dacă vă plac poveștile de viață, vă invit să deveniți patronii proiectului „Oameni ca tine” și să ne ajutați, astfel, să-i descoperim în continuare pe cei care ne fac țara. 

Dacă și voi știți oameni frumoși care ar putea deveni eroii reportajelor mele, lăsați-mi un mesaj pe Facebook sau pe Instagram.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Muzicieni din Austria, Hong Kong, Ucraina și Moldova vor urca pe scena Festivalului Moldo Crescendo în perioada 27 august - 3 septembrie

Muzicieni din Austria, Hong Kong, Ucraina și Moldova vor urca pe scena Festivalului Moldo Crescendo în perioada 27 august - 3 septembrie

Șeful MoldovaGaz: Instituția înregistrează în august un deficit de numerar de 285,4 mil de lei

Șeful MoldovaGaz: Instituția înregistrează în august un deficit de numerar de 285,4 mil de lei

Embargourile Rusiei asupra produselor moldovenești. Retrospectiva restricțiilor politice cu față de „bau-bau” economic

Embargourile Rusiei asupra produselor moldovenești. Retrospectiva restricțiilor politice cu față de „bau-bau” economic

Advertoriale
Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    NYT: Bilanțul pagubelor provocate de exploziile din Crimeea sunt mai mari decât a descris inițial Kremlinul
  • 2
    Popescu, despre interdicția Rusiei privind produsele vegetale moldovenești: R. Moldova are fructe și legume foarte bune, care se exportă pe piața Uniunii Europene, o piață foarte exigentă
  • 3
    Sfârșit tragic pentru un moldovean aflat în vacanță. Un bărbat s-a înecat într-o piscină din Turcia
  • 4
    Datoriile acumulate de Moldovagaz față de Gazprom vor fi supuse auditului de două companii din Norvegia și Marea Britanie. APP a semnat contractul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.