Oameni ca tine: Victoria de la Primărie (VIDEO)

Oameni ca tine: Victoria de la Primărie (VIDEO)

Într-o sală largă, cu drapel pe perete, mai multe femei pun la cale problemele satului Dănceni. Discută despre facturi, despre sisteme de canalizare, despre drumuri și despre un sătean nervos, care deschide ușile cu piciorul pentru a cere socoteală administrației publice locale. În mijlocul lor, o tânără de nici 30 de ani ascultă cu atenție, notează, dă indicații și zâmbește. Victoria Butuc-Guranda este primar și, totodată, o metaforă clară a imaginii viitorului acestei țări. După ce a încheiat ședința, se ridică încet de la masă, sprijinindu-se de speteaza scaunului, strânge la piept un dosar cu foi și documente și îmi face semn să o urmez în biroul de la parter.

Intrăm, iar ea, ușor rușinată, strânge rapid obiectele care i se par că nu stau la locul lor, apoi își cere scuze pentru că nu are un cabinet prea modern. 

Altele sunt prioritățile...

Acum doi ani, când s-a înscris în bătălia pentru funcția de primar, era privită cu scepticism de localnici. Odată pentru că avea un contracandidat cu câteva mandate consecutive la activ și încă odată pentru că, să fim serioși, „e doar un copil”. „Copilul”, însă, s-a dovedit a fi o femeie puternică, cu tărie de caracter, cu valori bine înrădăcinate și cu o teribilă dorință de schimbare. Le-a arătat oamenilor sub ochii cărora a crescut care sunt problemele din localitate și le-a promis că va face tot ce știe mai bine pentru a le rezolva. 

A deschis cu piciorul ușa stereotipurilor...

După câțiva ani de activitate în consiliul local, Dănceni, Victoria Butuc-Guranda nu mai putea să privească cu ochelari roz realitatea din sat. De aceea, ziua în care a devenit primar cu acte în regulă a fost, totodată, și ziua în care și-a setat cea mai mare provocare a vieții. Știa unde merge, știa că nimeni n-o așteaptă cu bunăvoință pe tavă dar mai ales - știa că misiunea ei de-acum încolo este de a-i face pe oameni să simtă că schimbarea a venit.

Respectul se câștigă, nu se cere imperativ...

Echipată cu răbdare, documentare și perseverență, primarul de la Dăceni a luat provocările pe rând și a început să le îmblânzească. De fiecare dacă când îi venea să cedeze, își amintea care este scopul pentru care a venit la Primărie și pornea iar la drum. Nu a cerut să fie respectată din prima zi, lăsându-le sătenilor dreptul de a se îndoi de ea până la proba contrarie. În timp, unul câte unul, oamenii au început să-i vadă progresele, au început să se bucure de seri calde în parcul de la Primărie, să meargă pe drumuri mai drepte și petreacă, periodic, la evenimente culturale. Lucruri simple, care le-au lipsit.

Tinerețea nu este un defect...

Victoria Butuc-Guranda este convinsă că doar un om care a crescut și a copilărit într-o localitate este capabil să-i identifice corect problemele, să-i seteze potrivit prioritățile și să facă rai din fiecare groapă și piatră care nu stă la locul ei. Entuziasmul tineresc o ajută în prerogativele sale, iar instruirea pe care a căpătat-o îi trasează traiectorii clare de acțiune. Știe să asculte, încearcă să înțeleagă și nu se poziționează mai presus de oamenii cu care discută. 

Dacă nu noi, atunci cine?

La fel ca și mulți alți tineri de vârsta ei înțelege că, poate, peste hotare ar putea avea o viață mai îndestulată, cu orizonturi mai largi și posibilități mai multe. Dar de fiecare dată când este vizitată de asemenea gânduri își amintește de străzile pe care a copilărie, de oamenii cu care a crescut și de datoria pe care simte că o are față de palma asta de pământ. În locul rochiilor de brand, îmbracă ia sau costumul clasic, iar când se gândește la visele mari - vede Dăceniul în topul celor mai dezvoltate localități. Pentru Victoria Butuc-Guranda lucrurile sunt foarte simple, pentru că dacă nu ea, atunci cine?...

 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Noi imagini din satelit arată că la centrala din Zaporojie nu ar avea loc bombardamente sistemice, în pofida afirmațiilor lui Vladimir Putin

Noi imagini din satelit arată că la centrala din Zaporojie nu ar avea loc bombardamente sistemice, în pofida afirmațiilor lui Vladimir Putin

Rusia impune măsuri împotriva TikTok, Telegram, Zoom, Discord și Pinterest

Rusia impune măsuri împotriva TikTok, Telegram, Zoom, Discord și Pinterest

Presa spaniolă: Secretarul general al ONU a venit în Republica Moldova

Presa spaniolă: Secretarul general al ONU a venit în Republica Moldova

Advertoriale
 A fost lansat un vlog de călătorii prin țară. Vezi ce te așteaptă în cele 7 episoade „Turist în Moldova”

A fost lansat un vlog de călătorii prin țară. Vezi ce te așteaptă în cele 7 episoade „Turist în Moldova”

Începe toamna la Castel MIMI cu Festival Internațional de muzică clasică „VinOPERA”

Începe toamna la Castel MIMI cu Festival Internațional de muzică clasică „VinOPERA”

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Criza gazelor, la foc mic. Andrei Spînu, despre stocurile de gaz, condițiile Gazprom-ului și rezervele de păcură (VIDEO)
    DESCIFRAT| Criza gazelor, la foc mic. Andrei Spînu, despre stocurile de gaz, condițiile Gazprom-ului și rezervele de păcură (VIDEO)
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
Cele mai populare
  • 1
    Drumul laptelui - între calitate și nu prea. Cine verifică produsele lactate până ajung pe raft și cum autoritățile își propun să dezvolte subsectorul (LONGREAD)
  • 2
    Rusia ar fi ordonat angajaților centralei nucleare Zaporojie să nu vină la muncă vineri, afirmă serviciile secrete ucrainene
  • 3
    Rusia: Un depozit de muniție a luat foc în satul Timonovo, la 50 de km de granița cu Ucraina (VIDEO)
  • 4
    Procurora-șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, susține prima conferință de presă: Nu ne dorim show, ci transparență și eficiență (LIVE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.