Chicu a venit la Parlament, pe neprins de veste, să prezinte raportul de 100 de zile. Fracțiunile PAS și PPDA au blocat tribuna (FOTO)

Chicu a venit la Parlament, pe neprins de veste, să prezinte raportul de 100 de zile. Fracțiunile PAS și PPDA au blocat tribuna (FOTO)

Prim-ministru Ion Chicu a venit astăzi la Parlament pentru a-și prezenta raportul de o sută de zile. Anunțul însă nu a fost remis  presei, nu a fost plasat  pe ordinea de zi a Parlamentului și nici opoziția nu știa că premierul urmează să susțină un discurs. Între timp, președinții fracțiunilor PAS și PPDA, Igor Grosu și Alexandru Slusari, au anunțat că vor bloca tribuna centrală a Parlamentului până când ministrul de Externe, Aureliu Ciocoi, nu va veni în plen la dezbaterea moțiunii de cenzură pe numele său.  

Înainte de ședință, Grosu și Slusari au organizat un briefing de presă. „Ni s-a promis că vom avea o zi întreagă dedicată audierii guvernului pe primele o sută de zile.  Transmit conducătorului Guvernului că suntem gata oricând să-l ascultăm pentru eșecul înregistrat pe parcursul a o sută de zile. Idee nu avem când va prezenta raportul, e la nivel de zvonuri. Un pretins premier vine pe furiș, neanunțând, probabil dna președintă va spune că avem doar jumătate de oră, îl va lăsa să vorbească 20 de minute și vor fi două întrebări și atât”, a spus Igor Grosu.

Chiar în debutul ședinței, fracțiunile PAS și PPDA au blocat tribuna centrală. Deputații opozanți au cerut să li se dea cuvântul, însă speakerul Zinaida Greceanîi a refuzat. Aceștia au rămas pe poziții.

În minutele care au urmat, Greceanîi i-a oferit cuvânt premierului Chicu. Acesta s-a ridica pentru a-și ține cuvântarea din loja Guvernului, însă deputații din PAS și PPDA au început a scanda „Fricos” și „Mincinos”.

La Parlament a fost anunțată pauză de 30 de minute. Vom reveni cu detalii.

Amintim că Guvernul condus de Ion Chicu urma să-și prezinte raportul de o sută de zile de la învestire chiar în plenul Parlamentului. Anunțul fusese făcut pe 3 februarie Potrivit lui Ion Chicu, cele o sută de zile se împlinesc pe 24 februarie. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Dodon și Chicu, prezenți la negocierile PSRM-PDM de la Parlament

Dodon și Chicu, prezenți la negocierile PSRM-PDM de la Parlament

VIDEO. Pavel Filip, „bruiat” de vuvuzele. Deputații PSRM au blocat tribuna Parlamentului

VIDEO. Pavel Filip, „bruiat” de vuvuzele. Deputații PSRM au blocat tribuna Parlamentului

VIDEO. Socialiștii au blocat tribuna Parlamentului și protestează în sala de ședințe

VIDEO. Socialiștii au blocat tribuna Parlamentului și protestează în sala de ședințe

Advertoriale
Berea artizanală Keller HOLZ - între pasiune și gust (VIDEO)

Berea artizanală Keller HOLZ - între pasiune și gust (VIDEO)

Moldova Developer Conference: Află de ce nu ar trebui să ratezi cel mai mare eveniment anual IT

Moldova Developer Conference: Află de ce nu ar trebui să ratezi cel mai mare eveniment anual IT

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Ce mai fac refugiații din Ucraina? (VIDEO)
    DESCIFRAT| Ce mai fac refugiații din Ucraina? (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    „Nimeni nu are nevoie de noi”. În mediul online a apărut un video în care sute de soldații ruși din regiunea Belgorod se plâng de haosul din timpul mobilizării (VIDEO)
  • 2
    „R. Moldova încalcă drepturile cetățenilor din stânga Nistrului”, reprezentantul Transnistriei în Rusia, acuză țara noastră la ONU. Reacția autorităților de la Chișinău
  • 3
    PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • 4
    Ruptură între PSRM și PCRM? „Noi, comuniștii, și Voronin personal, am devenit o acoperire pentru Dodon”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.