Un braț de trandafiri roșii pentru un fost democrat. Cum l-a felicitat șeful statului pe primarul de la Hîncești

Un braț de trandafiri roșii pentru un fost democrat. Cum l-a felicitat șeful statului pe primarul de la Hîncești

În cadrul unei vizite efectuate în orașul Hîncești, șeful statului a decis să-l felicite pe primarul localității, un fost democrat, cu un braț de trandafiri roșii. În cadrul unei postări pe pagina sa de Facebook, Dodon, a precizat că i-a urat lui Alexandru Botnari sănătate și succes în activitatea pe care o desfășoară.

„În cadrul discuției am salutat intențiile conducerii orașului de a organiza în luna mai, curent, un forum economic regional cu participarea agenților economici din toate raioanele adiacente, care ar avea drept scop evidențierea oportunităților de dezvoltare a regiunii”, a scris Igor Dodon.

AGORA amintește că în luna aprilie 2019, Alexandru Botanari, pe atunci vicepreședinte al Partidului Democrat,  a anunțat că renunță la funcția de primar de Hîncești în favoarea celei de parlamentar. Astfel, după 16 ani, Botnari a cedat conducerea Primăriei.  Șapte luni mai târziu, Botnari s-a răzgândit și a anunțat că se întoarce la primăria orașului Hîncești. Asta după ce a câștigat la alegerile locale cu 52,86% din voturi.

Peste încă o lună, în decembrie 2019,  Botanari a anunțat că își încetează și activitatea politică, retrăgîndu-se din Partidul Democrat.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Diacov, despre plecarea lui Botnari din PDM: „Am înțeles că vrea să degajeze atmosfera de la Hîncești”

Diacov, despre plecarea lui Botnari din PDM: „Am înțeles că vrea să degajeze atmosfera de la Hîncești”

Dodon: „Stabilitatea politică poate fi asigurată prin coaliție parlamentară”. Cu cine ar putea face alianță PSRM

Dodon: „Stabilitatea politică poate fi asigurată prin coaliție parlamentară”. Cu cine ar putea face alianță PSRM

Programul cetățeniei prin investiții ar putea fi anulat. Dodon spune că statul ar putea fi nevoit să întoarcă datorii în sumă de 100  milioane de lei

Programul cetățeniei prin investiții ar putea fi anulat. Dodon spune că statul ar putea fi nevoit să întoarcă datorii în sumă de 100 milioane de lei

Advertoriale
Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fabrica de mobilă TANDEM  începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

Fabrica de mobilă TANDEM începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cartea Neagră: Cum o parte din banii europeni donați Găgăuzei pentru echipament medical au ajuns la o firmă creată urgent de un activist pro-rus
  • 2
    Apeductele de sub Prut. Între interesele operatorului din Iași și apa de proastă calitate din Ungheni, Fălești, Glodeni și Nisporeni
  • 3
    Erupție violentă a unui vulcan subacvatic în Pacificul de Sud. Meteorologii au emis avertisment de tsunami pentru regiune (VIDEO)
  • 4
    Domniile fanariote: Cazul unui domnitor grec care a insistat să i se vorbească în română
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.