Subiectul alimentării elevilor din ciclul gimnazial a fost readus în discuție de autorități. În cadrul unei ședințe convocată de prim-ministrul, Ion Chicu, a fost analizată experiența acumulată în cadrul proiectului implementat în UTA Găgăuzia și a proiectului pilotat timp de un an în instituțiile de învățământ din raionul Strășeni.
Conducerea Ministerului Educației a prezentat informația despre nivelul de pregătire a 900 de instituții de învățământ pentru alimentarea unui număr mai mare de elevi și a precizat că majoritatea instituțiilor necesită dotări cu mobilier și veselă, iar 254 din ele în general nu dispun de cantină.
Chicu le-a solicitat responsabililor să facă o inventariere a capacităților existente în instituțiile școlare și să elaboreze o listă a necesităților, pentru a fi asigurată alimentarea elevilor din clasele gimnaziale, anume clasele V-IX. De asemenea, a fost discutată subcontractarea serviciilor de alimentare către companii specializate, care vor fi strict monitorizate de instituțiile responsabile de calitatea produselor.
Premierul a anunțat că va invita la discuție agenții economici specializați în producerea și livrarea hranei pentru a verifica capacitatea lor de a prelua alimentarea copiilor începând cu anul școlar nou.
Agora amintește că, anterior, și șeful statului a venit cu recomandarea ca elevii să se alimenteze gratuit în școli.
Totodată, Primăria Chișinău a anunțat că vrea să inițieze negocierile cu reprezentanții Organizației Națiunilor Unite (ONU) din Republica Moldova, astfel încât să preia gestionarea achizițiilor de produse alimentare în școlile și grădinițele din țară. Primarul Ion Ceban a spus că măsura va fi una temporară.
Vezi și aceste știri

Problema alimentației din cantine, în 10 concluzii discutate la „ON&OFF the Record”

Angajații unei grădinițe din raionul Ungheni, suspectați de localnici că ar vinde produsele destinate alimentației copiilor
