Ofițerii de la Centrul Antiterorist SIS i-au instruit pe angajații sistemului penitenciar despre aspectele terorismului

Ofițerii de la Centrul Antiterorist SIS i-au instruit pe angajații sistemului penitenciar despre aspectele terorismului


Prevenirea proceselor de radicalizare și propagare a ideologiilor radicale în rândul deținuților, precum şi aspecte ale evoluţiei fenomenului terorist. Acestea au fost subiectele instruirilor organizate de ofiţerii Centrului Antiterorist al SIS destinate colaboratorilor Detașamentului cu Destinație Specială „Pantera” al Agenției Naționale a Penitenciarelor a Ministerului Justiției.

În cadrul sesiunii de instruire au fost puse în discuţie mecanismele naționale de interacțiune dintre organele de forță în situații de criză teroristă, sarcinile și atribuțiile compartimentelor operaționale în timpul operațiilor antiteroriste şi acțiunile autorităților în funcție de nivelul de alertă teroristă.

De asemenea, şedinţele teoretice şi practice au contribuit la perfecţionarea competenţelor angajaţilor sistemului administraţiei penitenciare, familiarizarea efectivului cu noile tendințe în evoluția fenomenului terorist, experiența altor state în prevenirea proceselor de radicalizare și propagare a ideologiilor radicale printre  deținuți, precum şi la schimbul de informaţii relevante pentru activitatea profesională a părților implicate.

Instruirile sunt parte a proiectului Centrului Antiterorist al SIS preconizat pentru anul 2020 ce prevede dezvoltarea și perfecționarea capacităților naționale de luptă împotriva manifestărilor extremist-teroriste. De asemenea, desfăşurarea unor astfel de evenimente permite stabilirea unor contacte directe în vederea dezvoltării viitoarelor colaborări inter-instituţionale.

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Bucurie mare, distracție și o lecție de securitate electrică pentru 200 de copii veniți din 5 raioane ale țării (VIDEO)

Bucurie mare, distracție și o lecție de securitate electrică pentru 200 de copii veniți din 5 raioane ale țării (VIDEO)

Operaţiune antiteroristă de amploare în mai multe orașe din Germania: Un grup de opt indivizi pregăteau un atac violent

Operaţiune antiteroristă de amploare în mai multe orașe din Germania: Un grup de opt indivizi pregăteau un atac violent

Poliţia britanică a împuşcat un bărbat în sudul Londrei, suspectat că ar fi terorist

Poliţia britanică a împuşcat un bărbat în sudul Londrei, suspectat că ar fi terorist

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Și-au recunoscut datoria? Liderul de la Tiraspol susține că regiunea transnistreană ar intenționa să-și achite restanțele la gaz
  • 2
    Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”
  • 3
    Focar în trafic! Chișinăuienii propun soluții pentru ambuteiajele din sectorul Buiucani: Parcări multietajate, centură de ocolire sau taxe pentru mașinile vechi (VIDEO/FOTO)
  • 4
    Parcarea publică municipală de pe strada Ismail a fost amenajată
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.