Echipe medicale internaționale, din Spania, Israel, Italia, Olanda, Franța, Marea Britanie și Elveția au venit în Republica Moldova pentru a oferi suport sistemului medical din Republica Moldova, în contextul crizei refugiaților.
Echipele au fost detașate la punctele de trecere a frontierei de stat și centrele de plasament temporar pentru refugiați. Activitatea acestora este coordonată de Ministerul Sănătății în comun cu Organizația Mondială a Sănătății.
Potrivit autorităților, de la declararea stării de urgență și până în prezent, echipe medicale din instituțiile medico-sanitare publice naționale oferă asistență refugiaților la punctele de trecere a frontierei și în cadrul centrelor de plasament. Odată cu venirea în țară a echipelor internaționale o parte din personalul medical va fi înlocuit.
În total, la instituțiile medico-sanitare spitalicești publice s-au adresat peste 1.200 de refugiați, dintre care peste 400 au fost spitalizați, majoritatea fiind copii. Totodată, personalul din instituțiile de asistență medicală primară a consultat 1.491 de refugiați.
Vezi și aceste știri

Prima echipă internațională de medici din Israel a ajuns în Moldova. Va acorda asistență medicală și umanitară refugiaților din Ucraina (FOTO)

UE va ajuta R. Moldova la gestionarea frontierelor în contextul crizei refugiaților. A fost semnat un acord în acest sens

În R. Moldova sunt active 102 centre de plasament pentru refugiați. Acestea sunt ocupate în proporție de 46%
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
