Peste un miliard de lei va fi investit în dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, în următorii doi ani

Peste un miliard de lei va fi investit în dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, în următorii doi ani
Foto: Agora.md

Guvernul a aprobat marți decizia privind completarea Strategiei de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012-2020 cu Planul de acţiuni privind implementarea strategiei respective în perioada 2015-2017.  

Printre principalele obiective ale Planului de acţiuni se numără: reducerea barierelor administrative şi a costurilor regulatorii pentru IMM, optimizarea reglementărilor privind activităţile comerciale practicate de acestea, dezvoltarea schemelor inovative de finanţare, atragerea liniilor de credit pe termen lung de la instituțiile financiare internaționale, dezvoltarea sistemului de garantare a creditelor, facilitarea accesului IMM la achiziţiile publice, dezvoltarea şi promovarea educaţiei şi culturii antreprenoriale, dezvoltarea parteneriatului public-privat în afaceri etc.

Costul total al măsurilor prevăzute în Planul de acţiuni constituie 1,017 miliarde de lei, inclusiv: 243,6 milioane de lei sunt surse prevăzute în bugetul de stat; 732,1 milioane lei - surse acoperite cu asistenţa partenerilor de dezvoltare, iar 41,6 milioane de lei sunt surse neacoperite.

Strategia de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012-2020 a fost aprobată pe 13 septembrie 2012.

 

 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Interviu cu bărbatul care și-a pierdut familia într-un atac cu rachete în Odesa: Singurul meu sentiment este ura

Interviu cu bărbatul care și-a pierdut familia într-un atac cu rachete în Odesa: Singurul meu sentiment este ura

Germania va livra Ucrainei în iulie primele 15 tancuri antiaeriene

Germania va livra Ucrainei în iulie primele 15 tancuri antiaeriene

Maia Sandu i-a decorat pe reprezentanții R. Moldova la Eurovision cu „Ordinul de Onoare”

Maia Sandu i-a decorat pe reprezentanții R. Moldova la Eurovision cu „Ordinul de Onoare”

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Au fost publicate noi dovezi care arată cum soldații ruși au executat opt bărbați în Bucea
  • 2
    Interviu cu mama soldatului rus judecat pentru crime de război: Cine poate ucide un om? Vadim nu ar putea (VIDEO)
  • 3
    Ce se întâmplă la Hotelul Național? Chironda zice că a început demolarea, iar Primăria solicită implicarea agențiilor de stat din domeniu
  • 4
    Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski: Donbasul este complet distrus. Acolo e iadul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.