O tentativă de punere în liberă circulație a unui lot de mărfuri prohibite a fot anihiliată de Direcţia Securitate Intrenă si Direcţia Servicii Operative ale Serviciului Vamal. În timpul acțiunilor, inspectorii vamali au fost agresaţi.
Astfel, în cadrul exercitarii atribuţiilor de serviciu, pe traseul Bălţi-Chişinău, de către colaboratorii serviciului echipe mobile, a fost efectuat un control inopinant asupra unui autocar de pe ruta Praga-Chişinău cu 20 de pasageri la bord, care staţiona în localitatea Băneşti, raionul Teleneşti.
La solicitarea inspectorilor vamali de a prezenta actele de însoţire a mărfurilor, şoferii au manifestat un comportanent violent şi agresiv.
Astfel, a fost luată decizia de a a escorta mijlocul de transport la terminalul vamal Cricova pentru verificări detaliate, la care conducătorii auto s-au împotrivit cu vehemenţă.
La scurt timp, la faţa locului s-a prezentat o altă unitate de transport, de model "Mercedes", în care se aflau câţiva localnici. Aceştia au îmbarcat ilegal coletele în autoturism şi le-au depozitat intr-o locuinţă din apropiere.
În cele din urmă, la solicitarea angajaţilor vamali a intervenit poliţia locală din r-nul Teleneşti.
Cazul urmează a fi investigat cu atragerea la răspundere a persoanelor vinovate, atât pentru transportarea ilegală a mărfurilor prohibite peste frontiera vamală a Republicii Moldova, cât şi pentru ultragierea colaboratorilor vamali.
Vezi și aceste știri

SUA ar putea menține 100.000 de soldați în Europa pentru un viitor previzibil în fața amenințării ruse

Moldova ar trebui să fie „echipată conform standardului NATO”, consideră ministra de externe a Marii Britanii
