Panică! Grecii retrag masiv bani din bănci

Panică! Grecii retrag masiv bani din bănci
Foto: radioiasi.ro

Banca Centrală Europeană face tot posibilul pentru menţinerea Greciei în zona euro, afirmă preşedintele instituţiei, Mario Draghi, precizând că Eurogrupul are "toate instrumentele necesare" pentru a face faţă unei eventuale intrări a statului grec în incapacitate de plată. Ieşirile din depozitele băncilor elene s-au situat la aproximativ 400 de milioane de euro, din cauza temerilor privind incapacitatea ţării de a-şi achita datoriile.  

Ieşirile din depozite s-au ridicat la 12,25 miliarde de euro în ianuarie, 7,57 miliarde de euro în februarie, 1,91 miliarde de euro în martie şi 4,89 miliarde de euro în aprilie. Accelerarea retragerilor din ultimele luni a fost provocată şi de speculaţiile privind introducerea unor restricţii asupra mişcărilor de capital, deşi autorităţile de la Atena au dezminţit un astfel de scenariu.

Discuţiile dintre Grecia şi creditorii săi în privinţa continuării susţinerii financiare a ţării au cunoscut duminică un nou eşec, apropiind mai mult Atena de incapacitatea de plată. Cele patru mari bănci greceşti - National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank - sunt prezente şi pe piaţa din România.

"În privinţa posibilităţii intrării Greciei în incapacitate de plată avem toate instrumentele necesare pentru a gestiona situaţia cât mai bine, chiar dacă am intra în ape neexplorate. În acest moment nu pot fi făcute previziuni pe termen lung", a declarat Mario Draghi într-un interviu acordat cotidianului italian Il Sole 24 Ore.

"Ar fi ideal un acord rapid cu Grecia, dar mingea se află în terennul Guvernului de la Atena. BCE face tot posibilul pentru facilitarea unui acord. Nu este doar în interesul Greciei, ci şi al zonei euro să rămânem împreună", a spus Draghi.

Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru declanşarea "stării de urgenţă", din cauza riscului intrării Greciei în incapacitate de plăţi, afirma cu puţin timp în urmă Guenther Oettinger, comisarul UE pentru Economie şi Societate Digitală, în timp ce premierul elen Alexis Tsipras a îndemnat liderii europeni să fie "realişti".

Negocierile Greciei cu reprezentanţii Comisiei Europene, ai Băncii Centrale Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional au intrat într-un nou impas, astfel că economia Greciei ar urma să intre în incapacitate de plăţi de la 1 iulie. "Trebuie să elaborăm un plan de urgenţă pentru că Grecia ar urma să ajungă într-o stare de urgenţă", a atras atenţia Guenther Oettinger.

"Sursele energetice, salariile şefilor poliţiei, resursele medicale şi produsele farmaceutice trebuie asigurate", a adăugat reprezentantul Germaniei în Comisia Europeană.

Însă premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, ajuns la putere prin promisiunea opririi austerităţii, le-a cerut liderilor europeni să îşi schimbe atitudinea.

 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Comisia de anchetă din Rusia va interoga militarii ucraineni evacuați din Azovstal

Comisia de anchetă din Rusia va interoga militarii ucraineni evacuați din Azovstal

SUA lansează un program pentru descoperirea şi dovedirea crimelor de război comise în Ucraina

SUA lansează un program pentru descoperirea şi dovedirea crimelor de război comise în Ucraina

Zelenski și soția sa, Olena, prima apariție publică de la începutul războiului, la funeraliile fostului preşedinte al Ucrainei

Zelenski și soția sa, Olena, prima apariție publică de la începutul războiului, la funeraliile fostului preşedinte al Ucrainei

Advertoriale
Ce face copilul tău vara? Oferă-i activități utile și distractive cu Oratorica!

Ce face copilul tău vara? Oferă-i activități utile și distractive cu Oratorica!

Un nou curs de educație financiară va fi digitalizat în cadrul campaniei  naționale  „Generația Inteligenței Financiare”

Un nou curs de educație financiară va fi digitalizat în cadrul campaniei naționale „Generația Inteligenței Financiare”

EU Tech Days în Cahul, în contextul celebrării Zilei Europei (VIDEO)

EU Tech Days în Cahul, în contextul celebrării Zilei Europei (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Zdob și Zdub și Frații Advahov au revenit acasă. Primele declarații făcute pe peronul Gării Feroviare
  • 2
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • 3
    Unde s-ar putea organiza ediția 2023 a Eurovision, dacă războiul din Ucraina continuă
  • 4
    SINTEZĂ | Ce se coace la Moscova în timp ce alte țări vor să adere la NATO, cum războiul a închis jumătate din afacerile ucrainești și când ne paște o criză de grâne
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.