Moscova susține că negocierile dintre Rusia și Ucraina nu înregistrează progrese majore

Moscova susține că negocierile dintre Rusia și Ucraina nu înregistrează progrese majore

Afirmația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a susținut că e nevoie de progrese semnificative la negocieri pentru a exista o bază pentru o posibilă întâlnire între președintele rus Vladimir Putin și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, transmite Reuters.

„Pentru ca noi să vorbim despre o întâlnire între cei doi președinți, trebuie ca „temele” să fie făcute. Trebuie să fie purtate negocieri și să se convină asupra rezultatelor acestora. Nu s-a înregistrat nici un progres semnificativ până acum”, a declarat Peskov.

Publicitate

Mai mult, Kremlinul a solicitat statelor care pot, să exercite o influență asupra Kievului pentru a determina Ucraina să recurgă la aceasta pentru a determina Kievul să adopte o poziție mai constructivă la negocieri, transmite Reuters.

Purtătorul de cuvânt  al Kremlinului a reiterat de asemenea că afirmațiile conform cărora Rusia dă dovadă de mai multă disponibilitate decât negociatorii ucraineni de a ajunge la un acord în cadrul discuțiilor. Cu aceeași ocazie, Peskov a declarat că Europa va fi lovită puternic în eventualitatea unui embargo asupra petrolului rusesc, care va dezechilibra din punct de vedere energetic continentul, dar nu și Statele Unite.

Amintim că guvernele țărilor membre ale UE analizează un posibil embargou asupra petrolului rusesc în contextul în care liderii europeni se vor întâlni săptămâna aceasta cu președintele american Joe Biden pentru o serie de summituri concepute să întărească răspunsul Occidentului la invazia Rusiei.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal