Prima rundă a negocierilor ruso-ucrainene, programate pentru luni, 21 martie, s-a încheiat după discuții ce au durat o oră și jumătate, transmite UNIAN. În același timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitrii Peskov, a declarat că nu va exista nici o încetare a focului pe durata discuțiilor dintre cele două părți, pentru a nu permite regruparea „naționaliștilor”.
Anunțul referitor la încheierea rundei de negocieri a fost făcut de membrul delegației ucrainene, care deține și funcția de șef al Comitetului Radei Supreme a Ucraineni, David Arakhamia.
„Întâlnirea prin regim videoconferință a avut loc deja. De la 10:30 până la 12:00 a fost o discuție oficială. Apoi s-au format din nou grupurile de lucru. Astăzi lucrăm toată ziua”, a spus acesta, fără a oferi alte detalii despre procesul negocierilor.
Totodată, luni, 21 martie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că pe durata negocierilor dintre Rusia și Ucraina nu va exista nici o încetare a focului, pentru că acest „lucru s-a întâmplat în mod repetat și, prin urmare, desigur, acest lucru complică procesul”.
„Nu, din punct de vedere faptic orice pauză în operațiune, orice pauză este folosită de unitățile naționaliste pentru a se regrupa și a continua atacurile asupra militarilor ruși”, a precizat Peskov, pentru agenția rusă de stat TASS.
Mai mult, acesta a afirmat că negocierile de pace dintre cele două țări nu au înregistrat deocamdată progrese.
Vezi și aceste știri

Moscova susține că negocierile dintre Rusia și Ucraina nu înregistrează progrese majore

Avertizare periculoasă de la Zelenski, în cazul eșuării negocierilor dintre Moscova și Kiev: „Va duce la un al treilea război mondial”
