Președinta Maia Sandu, anunță lansarea Programului național de dezvoltare locală „Satul European”, prin care vor fi sprijinite proiectele de infrastructură pentru localități. Astfel, primăriile pot depune propuneri de proiecte pentru construcția sau modernizarea sistemelor de aprovizionare cu apă și canalizare, pentru renovarea grădinițelor, școlilor, caselor de cultură și a altor obiecte de infrastructură locală.
De asemenea, pot fi înaintate propuneri pentru dezvoltarea afacerilor locale și de eficiență energetică și pot fi obținute resurse și pentru cofinanțarea proiectelor realizate din fonduri externe.
Programul va funcționa în baza unui concurs deschis, iar propunerile de proiecte vor fi evaluate după merit.
„Îndemn cetățenii să participe la procesul de pregătire a propunerilor, să urmărească atent realizarea lucrărilor și să se asigure că banii alocați pentru proiecte sunt folosiți cu grijă, în beneficiul comunității”, a spus Maia Sandu.
În acest an, bugetul programului de proiecte pentru dezvoltarea locală este de 470 de milioane de lei. Alte 300 de milioane de lei din cadrul Programului au fost alocate proiectelor de dezvoltare regională.
„Discutăm cu partenerii externi despre suplimentarea bugetului programului din fondurile lor”, a menționat șefa statului.
Potrivit Președintei, primele proiecte vor fi implementate în această var.
„În Satul European, oamenii trăiesc bine. Ei au apă la robinet, sistem de canalizare și de gestionare a deșeurilor, au drumuri drepte și lumină pe stradă. Ei trimit copii la grădiniță sau școală, au acces la servicii medicale de calitate, au grijă de mediu și pot găsi un loc de muncă sau dezvolta o afacere în localitatea sau regiunea lor. O Moldovă europeană înseamnă o țară cu sate și orașe europene, unde lucrurile funcționează, iar oamenii trăiesc în bunăstare și pace”, mai precizează șefa statutului.
Potrivit președintei, primele proiecte vor fi implementate în această vară.
Vezi și aceste știri

Maia Sandu: „În lunile ce vin, va trebui să muncim mai mult, să economisim, să fim mai adaptabili” (VIDEO)

Chișinăul va avea o nouă suburbie - „Satul German”, construită de la zero după standarde europene
