Secretarul general de stat al Guvernului, Dumitru Udrea a anunțat că fluxul de treceri la frontiera cu Ucraina este în scădere. Astfel, serviciul vamal activează în regim obișnuit. În prezent în Republica Moldova se află peste 101 mii de refugiați, dintre care aproximativ jumătate sunt copii.
Potrivit lui Udrea, în cele 104 de centre de plasament din țară sunt cazați peste 4.200 de refugiați. Iar peste 4.800 de locuri sunt disponibile în toată țara.
În același timp, secretarul general de declarat că cele două centre de colectare a ajutoarelor din cadrul Universității Tehnice și Palatul Feroviarilor își vor sista activitatea.
„De mâine, 22 martie, va funcționa un centru unic de colectare a produselor și bunurilor, pe teritoriul Moldova Film. Decizia de a sista activitatea celor două centre de colectare reiese din reducerea ajutatelor din partea populației”, a menționat Udrea.
În ultimele patru zile, au fost înregistrate peste 1.700 de apeluri, majoritatea au constituit solicitări de produse alimentare și produse de primă necesitate.
Până astăzi totalul donațiilor de bunuri este de circa 4,8 milioane de euro. Dintre acestea, peste patru milioane de euro au venit prin proiectul de protecție civilă a Uniunii Europene.