„Am asigurat-o pe doamna președintă că vom face tot posibilul ca în Polonia să sprijinim Republica Moldova în aceste dificultăți. În ceea ce privește sprijinul financiar, Guvernul Poloniei a decis sa acorde Republicii Moldova un credit de 20 de milioane de euro. Este un credit fara dobanda", a declarat Andrzej Duda.
Maia Sandu a mulțumit Poloniei pentru sprijinul acordat și a solicitat ajutorul țărilor europene pentru deschiderea piețelor de desfacere pentru produsele moldovenești.
„Republica Moldova este și va fi afectată puternic din punct de vedere economic, pe termen lung, de războiul din Ucraina. Producătorii noștri nu mai pot exporta pe piețele din est din cauza luptelor care se duc pe teritoriul țării vecine. Importurile, la fel, au fost întrerupte. În numele acestor antreprenori, solicităm ajutorul statelor membre ale Uniunii Europene. Deschiderea piețelor pentru produsele moldovenești care nu mai pot ajunge în est din cauza războiului va fi apreciată ca un gest de sprijin clar și direct pentru producătorii moldoveni”, a menționat șefa statului.
Menționăm că, ministrul muncii și protecției sociale, Marcel Spătari a declarat că de la începutul războiului, Republica Moldova a primit 161 de loturi de ajutor umanitar.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.