*Acest material este sponsorizat

Cum vorbim cu copiii despre bani și credite? Sfaturi de la colegii Microinvest

Cum vorbim cu copiii despre bani și credite? Sfaturi de la colegii Microinvest
Microinvest

Vă mai amintiți când în copilărie vă jucați „de-a magazinul” cu prietenii de la grădiniță? Aranjați o gheretă improvizată în care „comercializați” lucruri din curte și le achitați cu bancnote „prețioase” din frunze de nuc, măr cireș sau vișin.  Acestea erau primele lecții de educație financiară, care vă învățau clar că banii au valoare și că în realitate nu poți pur și simplu să-i „culegi” din copaci. Astăzi, jocurile copiilor au evoluat, dar educația financiară a celor mici a rămas la fel de actuală, iar uneori chiar și mai complicată de explicat pentru tinerii părinți.

Microinvest este responsabil atât în procesul de creditare, cât și în educația financiară a tinerei generații. Colegii din echipa microinvest sunt primii promotori ai educației financiare în familiile lor și nu ezită să vorbească cu copiii, încă de mici despre ce înseamnă bani, credite și buget de familie. Inclusiv în cadrul Săptămânii Educației Financiare 2022, la care participăm împreună cu toată echipa, în fiecare an.

Dacă ești tânără mămică sau tătic și simți că a venit momentul să discuți și tu cu picii tăi despre bani și cheltuielile familiale, ai câteva tips-uri utile de la Microinvest, care vor face această conversație mult mai ușoară și eficientă.

Învăță despre bani, buget și credite prin jocuri interactive

Chiar dacă sunt mici, copiii înțeleg mai bine decât ne pare tot ce se întâmplă în jurul lor. Până și psihologii spun să fim cât mai direcți și să nu inventăm „povești” explicative. Copiii trebuie să știe că banii nu se fac „cu ciocanul”, că e imposibil să cumperi tot ce vrei, că trebuie să-ți faci economii și să-ți gestionezi corect bugetul, ca să-ți ajungă bani pentru toate cheltuielile. În familia Irinei, astfel de discuții sunt la ordinea zilei. Ambii părinți activează în domeniul financiar, astfel Xenia și sora ei mai mică, Sofia, știu de mici ce sunt banii și chiar creditele.

„Noi discutăm cu fiicele noastre deschis despre toate. Cea mai proaspătă discuție a fost despre credite, pe care am organizat-o printr-un joc. Regulile erau simple, ca să poată cumpăra telecomanda de la tata, Xenia avea nevoie de 8 floricele de popcorn. La fiecare 30 de secunde ea primea câte 2, unul putea să-l mănânce, iar unul să-l aprovizioneze. Filmul deja a început, dar Xenia avea doar 4 floricele. Atunci tata i-a propus să ia un credit – astfel va primi dintr-o dată 4 floricele, ca să se bucure acum de telecomandă, dar după film va trebui să întoarcă 5. Zis și făcut – Xenia și-a realizat scopul, iar în plus știe ce înseamnă credit, dobândă și condiții de creditare.”

Angajată Microinvest, Irina

„La noi în familie, toate deciziile se iau împreună, inclusiv gestionarea bugetului”

Tradiția de a avea o pușculiță pentru economii este păstrată până în prezent în familia Laurei, consilier credite Retail la Microinvest. Iar șef pe pușculiță este fiul ei Damian, de doar 5 ani care de fiecare dată numără cu grijă banii depuși în mini seiful lor familial. El știe că mama și tata lucrează zilnic ca să primească salariu și că doar gestionând banii corect, vor putea să cumpere tot de ce au nevoie. Ba mai mult, își gestionează responsabil donațiile de la bunici și nani, ca să-și realizeze marele vis – să meargă împreună cu mami și tati la Disney Land. Mic dar cu vise mari.

Conversațiile despre bani cu Damian sunt naturale și simple. Mergem la magazin împreună, numărăm banii pe care îi punem în pușculiță și chiar calculăm câți bani ne trebuie când vrem să cumpărăm ceva mai deosebit. El e foarte curios și mereu ne dă întrebări neobișnuite și chiar incomode. Și cel mai interesant este că și el are răspunsuri pentru toate. Cel mai amuzant caz a fost ceva timp în urmă, când la grădiniță educatoarea l-a întrebat ce lucrează mama ta și el a răspuns că – mama face oamenii fericiți. Le dă credite ca ei să-și realizeze visurile. Noi vorbim cu el ca între maturi, iar asta dă roade bune – va crește un copil responsabil și descurcăreț.

Consilier credite Retail la Microinvest, Laura

„Avem un buget săptămânal prestabilit, pe care fiecare membru îl repartizează după necesități”

Olesea, directorul departamentului Resurse Umane este convinsă că educația financiară începe de la banii de buzunar. Fiul ei Cristian, la vârsta de 10 ani deja își gestionează singur bugetul săptămânal, are economiile sale proprii și visează să devină antreprenor, ca să facă investiții în afaceri de succes. Jocul preferat în familia lor este Monopoly – un exemplu bun de educație financiară, pe care nu ezită să-l exerseze în fiecare weekend cu prietenii și rudele.

Fiecare părinte știe mai bine cum să vorbească cu copiii despre lucrurile din jur, inclusiv despre bani. Important este că aceste conversații să înceapă cât mai devreme și să fie simple, dar explicite. Cristian de mic încerca să fie independent în toate acțiunile sale, își gestiona singur banii de buzunar și își depozita responsabil banii primiți cadou în propria lui pușculița. Acum când este deja la școală, are economii mai mari și planuri mai serioase de investiții. Îmi place mult interesul și curiozitatea lui, dar și inițiativa de a fi independent față de banii săi. Modelele de gestionare a bugetului în fiecare familie sunt diferite, important este să le transmitem copiilor ideea principală: de a investi banii corect și responsabil.

Directorul departamentului Resurse Umane, Olesea

Sperăm că ți-au fost utile recomandările colegilor MicroInvest despre educația financiară a copiilor în familiile lor. Pe parcursul acestei săptămâni microinvest va veni și cu alte idei interactive despre bani, buget și credite pentru copii și adolescenți, în cadrul #GMW2022. Fii cu ochii pe site-ul și paginile online și nu ezita și tu să te implici în educația financiară a tinerei generații. Pentru că un copil informat, va crește un adult responsabil.

P.

Vezi și aceste știri
Care-i dejunul ce îți poate asigura până la 5 ore de energie? Victoria Gulpe, antreprenoare și clientă Microinvest știe secretul (INTERVIU)

Care-i dejunul ce îți poate asigura până la 5 ore de energie? Victoria Gulpe, antreprenoare și clientă Microinvest știe secretul (INTERVIU)

Stagiul de practică: timp pierdut în zadar sau start în carieră? Află istoriile a 4 colegi Microinvest

Stagiul de practică: timp pierdut în zadar sau start în carieră? Află istoriile a 4 colegi Microinvest

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

La Microinvest, datele tale personale sunt în siguranță, la fel ca într-un safeu

La Microinvest, datele tale personale sunt în siguranță, la fel ca într-un safeu

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Mihail Ciubuc, beneficiar „Grant pentru afacerea ta”: Cu ajutorul Grantului de la Microinvest am cumpărat produse pentru noul meu magazin

Mihail Ciubuc, beneficiar „Grant pentru afacerea ta”: Cu ajutorul Grantului de la Microinvest am cumpărat produse pentru noul meu magazin

Advertoriale
Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu împreună cu stagiarii de la Președinție au mers într-o drumeție la Orheiul Vechi (FOTO)
  • 2
    Primul sector din drumul de ocolire a municipiului Chișinău este gata în proporții de 70%, anunță Spînu
  • 3
    Atenție, vreme nefavorabilă! Meteorologii au emis Cod Galben de ploi cu descărcări electrice
  • 4
    În atenția șoferilor! Timp de o lună și jumătate va fi suspendat traficul pe o stradă din centrul capitalei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.