Oficiul Ciocana al Procuraturii Generale are un nou șef interimar. Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a desemnat în cadrul ședinței din 24 martie numirea în funcție a lui Alexandru Nichita.
Alexandru Nichita a ocupat funcția de procuror-șef al Direcției politici, reforme și protecția intereselor societății a Procuraturii Generale. Acesta a fost numit în locului lui Igor Popa, care este cercetat penal pentru îmbogățire ilicită.
Primii șase ani a activat în cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, ulterior, în anul 2002 a fost transferat în cadrul Procuraturii Generale în secția Supravegherii Generale de atunci. După cinci ani de activitate, a fost numit procuror adjunct al procurorului șef al Oficiului Buiucani, unde a activat aproape 2 ani. Ulterior, a fost transferat înapoi în cadrul Procuraturii Generale, fiind numit șef adjunct al Secției Investigații Economice, iar apoi șef de Secție.
Totodată, în perioada 2019-2020 a fost numit șef-adjunct al procurorului general interimar Dumitru Robu.
Zdg.md a scris în 2017 despre casa nedeclarată a lui Alexandru Nichita, pe atunci interimar al funcției de șef al Direcţiei politici, reforme şi protecţia intereselor societăţii de la Procuratura Generală și care anterior, pe parcursul a cinci ani, a condus Secţia investigaţii financiar-economice şi Direcţia investigaţii generale. În perioada respectivă, procurorul a reuşit să-şi ridice un imobil de lux, pe care nu-l declara în actele cu privire la venituri şi proprietate. „Casa e nefinisată. De asta nu am declarat-o”, explica Alexandru Nichita.
Amintim că, la data de 28 decembrie, membrii Consiliului Superior al Procurorilor au decis să-l suspende pe Igor Popa din funcția de procuror.
Pe numele lui Igor Popa, şeful oficiului Ciocana al Procuraturii Chişinău, este intentat un dosar penal pentru îmbogățire ilicită.
La începutul lunii decembrie, Magistrații Curții de Apel (CA) Chișinău au admis recursul procurorului și au dispus aplicarea în privința lui Igor Popa, a măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu pe un termen de 24 de ore.
Acesta s-a remarcat şi a intrat în atenţia opiniei publice în perioada guvernării comuniste, când a instrumentat sau a participat, în calitate de şef al Secţiei exercitare a urmăririi penale pe cauze excepţionale din cadrul PG, la efectuarea urmăririi penale în mai multe dosare penale deschise pe numele persoanelor care erau împotriva guvernării lui Voronin.
Igor Popa este şi procurorul care a semnat mai multe demersuri privind judecarea şi reţinerea tinerilor protestatari la 7 aprilie 2009 în comisariatele de poliţie.
La începutul lunii ianuarie, procurorul General interimar Dumitru Robu a dispus începerea urmăririi penale pe cinci cauze în privința procurorului Igor Popa.
Potrivit Procuraturii, urmărirea penală a fost începută în temeiul bănuielii că, procurorul ar fi oferit declarații false, manifestate prin neincluderea intenționată a unor date în declarațiile de avere și interese personale depuse anual, pentru perioada anilor 2018-2020, precum şi la eliberarea şi ulterior angajarea în funcţie din ianuarie 2020, privind imobilele deţinute de concubina acestuia, care reprezentau spaţiul comun locativ.
Vezi și aceste știri

Ultima oră! Oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul șefului Procuraturii municipiului Chișinău, oficiul Ciocana. Igor Popa, reținut pentru 72 de ore

Procuratura a început urmărirea penală pe cinci capete de acuzare în privința procurorului suspendat Igor Popa
