Metodologia, conform căreia se formează tarifele pentru călătoria în transportul public din capitală ar putea fi schimbată. Noua formulă de calcul a fost prezentată joi, 24 martie, de către autoritățile municipale. Printre noile prevederi ale acesteia se numără un tarif de șase lei pentru toate tipurile de transport public, un accent sporit pe procurarea abonamentelor, dar și o nouă procedură de formare a tarifului. Metodologia va fi supusă consultărilor publice.
„Am realizat un sondaj în mun. Chișinău pe 1.700 de respondenți, din care am aflat mai multe lucruri legate de implementarea sistemului e-tichetare dar și atitudinea față de majorarea tarifului. Aproape 50% din populație sunt de acord că trebuie majorate de două, două ori și jumătate sau aproape trei ori, cu condiția extinderii timpului parcurs de transport și îmbunătățirea condițiilor de călătorie în transport public”, a declarat Mihai Roșcovan care este unul din autorii studiului.
PUA și RTEC, în pierdere
Autorii au precizat că ultima dată tariful a fost aprobat de către Consiliul Municipal Chișinău (CMC) în 2009, iar de atunci a crescut presiunea asupra bugetului municipal. Conform studiului, în perioada 2009 - 2020, rata cumulativă a inflației a fost de 68,3%, iar salariul mediu brut în capitală a crescut cu 2,7 ori față de 2009, de rând cu pensia media care s-a majorat de trei ori. Mai mult, tarifele la energia electrică au crescut de 1,3 ori iar la motorină de 2,2 ori.
„Crește presiunea pe bugetul municipal. 700 de milioane de lei sunt veniturile proprii ale municipiului în decurs de un an (...) Dacă nu se merge pe ajustarea propusă a tarifelor, riscul e ca bugetul municipal să nu mai poată îndeplini lucrările pentru care s-a angajat. (...) Estimativ costul pentru majorările de materie primă și combustibil, pune presiune pe bugetul municipal de cel puțin 335 milioane lei”, a precizat viceprimara Olga Ursu.
„De două-trei luni aceste întreprinderi lucrează în minus”, a adăugat aceasta.
Viceprimarul Ilie Ceban susține că de fapt compensația ar putea să crească după recentele majorări de prețuri.
„Dacă nu vom ajusta costul vehicul/kilometru, nu vom ajusta tarifele, vom risca să ajungem la 1 miliard de lei care vor trebui confiscate, și dacă nu va fi confiscat, riscăm să băgăm în faliment aceste două întreprinderi”, a menționat Ceban.
„În 2 - 3 ani de zile, tot bugetul municipiului Chișinău va merge doar pe susținerea transportului public”, a adăugat unul din autorii studiului.
Metodologia propriu-zisă
Potrivit studiului, noua metodologie se bazează pe asigurarea echității sociale la formarea tarifelor, corelarea sistemului de tarifare în transportul public cu evoluția indicatorilor economici naționali, unificarea sistemului de tarifare pentru toate tipurile de transport public municipal și asigurarea sustenabilității financiare a prestatorilor de servicii de transport public municipal.
Totodată, noua metodologie urmărește diminuarea impactului factorului politic asupra procesului de formare a tarifului pentru călători, interconectarea tarifului cu evoluția indicatorilor economici principali, dezvoltarea culturii abonamentelor în rândul călătorilor și extinderea dreptului la călătorie gratuită sau cu tarif redus pentru anumite categorii de pasageri, precum elevii claselor I - IV.
Noul tarif va fi calculat în baza a trei elemente cheie, fiind vorba de valoarea de referință, coeficienții de multiplicare și reducere și evoluția indicelui prețului de consum.
Valoarea de referință va fi indexată la fiecare doi ani prin Dispoziția Primarul General al municipiului în baza evoluției Indicilor Prețurilor de Consum în ultimii doi ani calculat de Biroul Național de Statistică. Valoarea de referință urmează a fi un număr exclusiv natural și nu va putea fi mai mare decât 0,06%.
Coeficienții de multiplicare se vor aplica în funcție de numărul de călătorii potențiale care pot fi realizate în medie de un călător cu documentul de călătorie iar cei de reducere se vor aplica în funcție de categoriile de călători.
Accent pe abonamente
Deși costul unui bilet de călătorie ar putea fi de șase lei, conform variante inițiale a metodologiei prezentate astăzi, autorii studiului susțin că Primăria va încerca să convingă populația să opteze pentru abonamente. Abonamentele ar urma să coste de la 234 lei pentru o lună (călători generali), 594 de lei pentru trei luni și până la 972 de lei pentru șase luni.
„Clientul de astăzi al transportului public este cel care se mișcă permanent. S-a pus accentul pe o lună, trei luni și șase luni, cu condiția ca acea persoană ar face 2 - 3 călătorii pe zi. Astfel, în acest caz, prețul per călătorie va constitui 2,7 lei la un abonament de șase luni, 3,30 lei la unul de trei luni și 3,90 la unul de o lună”, a precizat unul din autorii studiului.
Acesta susține că în cazul în care călătorii ar opta pentru abonamente, presiunea pe bugetul municipal ar putea scădea până la 100 de milioane de lei.
Noua metodologie urmează să fie supusă dezbaterilor publice și ajustată la recomandările și propunerile ce vor parveni în cadrul acestora.