Șefii de stat și de Guvern ai celor 30 de aliați NATO, s-au întâlnit astăzi pentru a aborda agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Ei declară că războiul din Ucraina este cea mai gravă amenințare la adresa securității euro-atlantice din ultimele decenii. Totodată, NATO anunță că a plasat 40.000 de soldați pe flancul estic al Alianței.
„Ca răspuns la acțiunile Rusiei, am activat planurile de apărare ale NATO, am desfășurat elemente ale Forței de Răspuns NATO și am plasat 40.000 de soldați pe flancul nostru estic, împreună cu mijloace aeriene și navale importante, sub comanda directă a NATO, susținută de dislocarea națională a Aliaților. De asemenea, înființăm patru grupuri de luptă multinaționale suplimentare în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia”, se arată în declarația Alianței.
Membrii NATO declară că măsurile rămân preventive, proporționale și neescalatorii.
„Vom accelera acum transformarea NATO pentru o realitate strategică mai periculoasă, inclusiv prin adoptarea următorului Concept Strategic la Madrid. De asemenea, ne vom consolida semnificativ descurajarea și postura de apărare pe termen lung și vom dezvolta în continuare întreaga gamă de forțe pregătite și capabilități necesare pentru a menține o descurajare și apărare credibile. Acești pași vor fi susținuți de exerciții îmbunătățite, cu un accent sporit pe apărarea colectivă și interoperabilitate”, susțin șefii statelor.
Azi, 24 martie se împlinește o lună de când forțele armate ale Rusiei au atacat Ucraina. În timp, peste 3,5 milioane de oameni au plecat din țara vecină. Datele oficiale arată că peste 900 de civili au fost uciși în bombardamente. Între timp, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski se adresează marilor puteri pentru a cere ajutor în rezistența împotriva invaziei ruse.
Vezi și aceste știri

140 de țări au votat o rezoluție ONU și cer încetarea „imediată” a războiului din Ucraina

Liderii G7 au semnat o declarație comună în care avertizează Rusia împotriva folosirii armelor chimice, biologice sau nucleare
