Un Centru de limbă şi cultură română a fost inaugurat la Universitatea de Stat din Comrat

Un Centru de limbă şi cultură română a fost inaugurat la Universitatea de Stat din Comrat
Foto: edu.gov.md

Un Centru de limbă și cultură română a fost inaugurat astăzi, 17 iunie, la Universitatea de Stat din Comrat în prezența lui Bogdan Aurescu, Ministrul Afacerilor Externe al României, și Lorettei Handrabura, viceministră a Educației. Centrul a fost dotat de către Guvernul României, care va asigura și în continuare condițiile materiale și didactice pentru eficientizarea studierii limbii române pentru studenți, cadre didactice din universitate, precum și pentru populația din zona de Sud a Moldovei.

„Această inițiativă se înscrie în ansamblul multiplelor acțiuni din ultimii ani ale conducerii Românei în sprijinul învățămîntului din Republica Moldova. În șirul acestor inițiative se înscriu amenajarea laboratoarelor de studii în universități, dotarea unor săli de calculatoare, asigurarea accesului la bibliotecile virtuale din România, repartizarea locurilor pentru studii doctorale pentru tinerii specialiști din universitățile din țară, susținerea mobilității academice”, a menționat Loretta Handrabura, viceministra Educației

Activitatea Centrului de limbă și cultură română la Comrat vine în susținerea inițiativelor Guvernului Republicii Moldova de fortificare a cunoștințelor de limbă română ale populației Republicii Moldova. În acest sens, centrul va colabora cu Catedra de Filologie Română din cadrul Facultăţii Cultură  Naţională a Universităţii de Stat din Comrat. Pînă în prezent, catedra a pregătit  225 absolvenţi la specialitatea Limba și literatura română.

Ideea lansării Centrului de limbă și cultură română a apărut în cadrul unui proiect de colaborare între Universitatea de Stat din Comrat și Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi. 

 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
O fostă profesoară de istorie a devenit prima femeie care conduce o unitate de artilerie a Forțelor Armate ale Ucrainei

O fostă profesoară de istorie a devenit prima femeie care conduce o unitate de artilerie a Forțelor Armate ale Ucrainei

Valentin Lastavețchi, magistrat al Judecătoriei Chișinău, s-a stins din viață

Valentin Lastavețchi, magistrat al Judecătoriei Chișinău, s-a stins din viață

Ședința CUC la Bender: Delegația Chișinăului constată provocări în regiune - posturi ilegale de control, forțe cu destinație speciale „собр” și armament. Ce solicită

Ședința CUC la Bender: Delegația Chișinăului constată provocări în regiune - posturi ilegale de control, forțe cu destinație speciale „собр” și armament. Ce solicită

Advertoriale
Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Pregătește-te de vară și reabilitează-ți  organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

Pregătește-te de vară și reabilitează-ți organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

Orange a semnat un parteneriat durabil pentru Moldova, cu Proiectul Tehnologiile Viitorului

Orange a semnat un parteneriat durabil pentru Moldova, cu Proiectul Tehnologiile Viitorului

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Krasnoselski a semnat un decret prin care a demis așa-zisul guvern din stânga Nistrului și a înaintat un nou candidat (DOC)
  • 2
    Ultimă oră! Igor Dodon va sta 30 de zile în arest la domiciliu, iar cumnatul său - în arest preventiv
  • 3
    Șefa statului convoacă Consiliul Suprem de Securitate. Pe ordinea de zi, subiecte legate de creșterea prețurilor
  • 4
    Zeci de tiruri formează de mai multe săptămâni cozi kilometrice la Vama Leușeni. Care este explicația
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.