
Rușii golesc farmaciile de antidepresive, somnifere și contraceptive
Rușii s-au grăbit să-și aprovizioneze, printre alte produse, antidepresive, somnifere și contraceptive, de când a început conflictul din Ucraina, au arătat datele publicate, oamenii cumpărând medicamente pentru o lună în doar două săptămâni, scrie Reuters.
・
Datele de vânzări culese de compania de analiză DSM Group au arătat că între 28 februarie și 13 martie, rușii au cumpărat din farmacii 270,5 milioane de medicamente în valoare de 98,6 miliarde de ruble (1,04 miliarde de dolari). În ianuarie, rușii au cumpărat 288 de milioane de produse din farmacii pentru 100 de miliarde de ruble.
În special, a crescut brusc cererea de antidepresive, somnifere, insulină, medicamente oncologice, medicamente pentru inimă, hormoni și contraceptive.
Datele recente indică o creștere a cererii atât pentru medicamentele străine, cât și pentru cele rusești.
Directorul DSM Group, a declarat pentru Reuters că „a fost o teamă. Prima teamă a fost că lucrurile s-ar putea scumpi, iar a doua teamă a fost că nu vor mai fi medicamente după un timp. Aceste temeri i-au condus pe oameni. Au stat la coadă la farmacii și au cumpărat totul.”
Deși sondajele de opinie oficiale sugerează că majoritatea rușilor susțin decizia președintelui Vladimir Putin de a trimite zeci de mii de soldați în Ucraina, rețelele de socializare și interviurile sugerează că mulți ruși au fost tulburați de severitatea sancțiunilor impuse Moscovei de către Occident pentru a încerca să- l oblige să-și retragă forțele.