Patru grupări criminale, specializate în facilitarea migrației ilegale, deconspirate de oamenii legii. Bănuiții ar fi pretins de la 1.500 până la 10.000 de dolari pentru fiecare persoană transportată ilegal din Ucraina în Republica Moldova.
Poliția de Frontieră anunță că aceste acțiuni ilegale au fost documentate pe parcursul lunilor februarie și martie ale anului curent.
Cele patru grupări criminale și-ar fi desfășurat activitatea în regiunea localităților Vulcănești, Taraclia și Ceadîr – Lunga, iar bănuiții ar fi cetățeni moldoveni.
Conform informațiilor, persoanele vizate au organizat intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin traversarea ilegală a frontierei de stat, a mai multor bărbați, cetățeni ai Ucrainei, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani. Moldovenii ar fi pretins și primit sume bănești care ajungeau până la 10.000 de dolari pentru o persoană.
În prezent, patru dintre bănuiți se află în arest preventiv, la fel, patru unitățile de transport care ar fi fost utilizate pentru aducerea ucrainenilor în țară au fost indisponibilizate de către angajații Direcției regionale Sud a Poliției de Frontieră.
Oamenii legii continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor și identificării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale.