Franța a donat Republicii Moldova 17 generatoare de curent electric

Franța a donat Republicii Moldova 17 generatoare de curent electric

Republica Moldova a primit 17 generatoare de curent electric. Acestea au fost donate de Guvernul Franței, prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene. Generatoarele în valoare de peste 487 de mii de euro vor ajunge în mai multe instituiții medicale din țară, pentru secțiile de ATI.

„Republica Franceză și-a manifestat încă de la începutul pandemiei de COVID-19 solidaritatea în raport cu R. Moldova. Acum am primit două loturi de ajutoare puse la dispoziție de Franșa. Unul constă din echipamente de protecție, dispozitive medicale, produse alimentare și de igienă în valoare de circa 40 mii de euro și un lot de  17 generatoare de curent electric, de capacitate diferită, în valoare de 487 mii de euro”, a menționat ministra Sănătății.

De asemenea, în țara noastră au venit și specialiști din Franța care vor ajura la instalarea echipamentelor.

„Franța și Uniunea Europeană s-au mobilizat în mod plenar pentru a acorda ajutor Republicii Moldova să facă față la consecințele războiului din Ucraina și acest ajutor acoperă toate domeniile, umanitar, medical, economic, financiar și energetic”, a declarat ambasadorul Franţei în Republica Moldova Graham Paul.

La ceremonia de transmitere a donației a fost prezent ambasadorul Franţei în Republica Moldova Graham Paul,  Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks și ministra Sănătății, Ala Nemerenco,

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
R. Moldova a recepționat un ajutor umanitar din Franța și Olanda în valoare de peste 950 de mii de euro

R. Moldova a recepționat un ajutor umanitar din Franța și Olanda în valoare de peste 950 de mii de euro

Republica Moldova a recepționat prima cantitate de păcură din cele 5.000 de tone oferite de România

Republica Moldova a recepționat prima cantitate de păcură din cele 5.000 de tone oferite de România

Republica Moldova a recepționat șapte ambulanțe și asistență umanitară din patru țări ale UE

Republica Moldova a recepționat șapte ambulanțe și asistență umanitară din patru țări ale UE

Advertoriale
Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    O factură la gaz pentru încălzirea unui apartament de 70 metri pătrați ar putea ajunge până la 4.200 de lei. Ce arată calculele unui economist
  • 2
    Kadîrov refuză să ia parte la „mobilizarea parțială” anunțată de Vladimir Putin. Mitinguri anti-război au avut loc la Groznîi
  • 3
    S-ar putea să vedeți tehnică militară pe drumurile din țară. Ministerul Apărării explică: Nu vă panicați
  • 4
    Ambasada R. Moldova în Federația Rusă va lucra și în weekend. Motivul - numărul mare de cereri pentru perfectarea titlurilor de călătorie
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.